Făgăraşul va avea un complex sportiv de înot şi agrement, cu un bazin semiolimpic, lucrările la acesta demarând recent, după mai bine de cinci ani de la iniţierea, de către Primărie, a demersurilor pentru realizarea proiectului, care este estimat la peste 18 milioane de lei.

Viitorul complex sportiv şi de agrement va fi amenajat pe amplasamentul unui fost ştrand (cel din parcul „Regina Maria”) şi va avea un bazin semiolimpic cu 8 culoare, acoperit, cu o lungime de 25 m şi o lăţime de 21 m.

Potrivit sursei citate, aici copiii se vor putea pregăti pentru competiţiile sportive, iar în afara orelor de antrenament, bazinul va putea fi folosit de oricine vrea să facă mişcare în apă.

De asemenea, vor mai fi amenajate un bazin mic, tot acoperit, cu dimensiunea de 15 x 7 m – destinat doar copiilor, un bazin de hidromasaj cu dimensiuni de 7 x 3 m, trei tipuri de saună – uscată, umedă şi sărată.

Vor exista toate anexele tehnice necesare utilizatorilor, precum vestiare, grupuri sanitare, lift, cabinet medical, sală de recuperare, tribune, spaţii tehnice, cameră centrală, a menţionat sursa citată.

Proiectul este realizat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), fondurile alocate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei fiind în valoare de 18,3 milioane de lei (fără TVA).

Conform contractului încheiat de CNI cu constructorul, lucrările ar urma să fie finalizate în 12 luni.

„Municipalitatea nu ar fi ajuns aici fără susţinerea campioanei olimpice de nataţie Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, şi fără implicarea profesorului făgărăşean Aurelian Curticăpean. Pasul următor va fi obţinerea omologării bazinului de înot semiolimpic, pentru care au început deja demersurile”, a precizat primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu. AGERPRES