Reprezentanţii Programului pentru Dezvoltare al Organizaţiei Naţiunilor Unite (United Nations Development Program – UNDP) au evidenţiat, marţi, faptul că municipiul Cluj-Napoca este singurul oraş din România care a semnat un memorandum de înţelegere cu acest organism internaţional.

Reprezentanţi ai Primăriei Cluj-Napoca s-au întâlnit, marţi, într-un grup de lucru, cu reprezentanţi ai UNDP, în vederea stabilirii agendei comune de lucru pentru găsirea unor soluţii de continuare şi intensificare a proiectelor sociale din municipiu.

‘La discuţii a participat expertul internaţional UNDP Marta Marczis, care şi-a exprimat aprecierea pentru deschiderea administraţiei publice locale de a discuta şi de a întreprinde paşii necesari pentru rezolvarea problemei grupurilor vulnerabile, a romilor. Totodată reprezentanţii UNDP au subliniat faptul că, deşi probleme similare sunt şi în Ungaria, Slovacia, Cehia, Grecia, Bulgaria, Cluj-Napoca este deocamdată singurul oraş din România care a semnat un astfel de memorandum de înţelegere cu UNDP’, se menţionează într-un comunicat al primăriei clujene.

Potrivit comunicatului, unul dintre scopurile proiectului comun este acela de a disemina experienţa pe care experţii Naţiunilor Unite au acumulat-o în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile, în cazul acesta al populaţiei rome.

‘Proiectul comun va pune accent pe următoarele principii: locuinţe sociale decente, evitarea segregării rezidenţiale, comunicarea cu grupurile, organizaţiile civile şi universitare, precum şi pe comunicarea cu comunităţile în cauză. Într-o primă fază, eforturile se vor direcţiona către realizarea proiectului de asistenţă tehnică pentru scrierea de proiecte’, se mai spune în comunicat.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat, pe 10 iunie, un memorandum de înţelegere cu UNDP în vederea maximizării eforturilor comune de a identifica proiecte şi soluţii care să amelioreze situaţia persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate.AGERPRES