Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat vineri, în şedinţă ordinară, bugetele de venituri şi cheltuieli până la sfârşitul anului pentru cele patru unităţi sanitare preluate de la 1 august. Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă s-au fundamentat venituri totale de 44.098, 07 mii lei, dintre care 39.972, 90 mii lei reprezintă venituri proprii, iar restul subvenţii de la bugetul de stat şi bugetul local.
Pentru Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie s-au fundamentat venituri totale în sumă de 7.791, 31 mii lei, dintre care 7.492, 21 mii lei înseamnă venituri proprii. Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie s-au aprobat venituri totale de 3.284, 48 mii lei, din care 3.166 mii lei venituri proprii, iar pentru Spitalul de Psihiatrie s-au alocat 1.670 mii lei, din care venituri proprii reprezintă 1.607 mii lei. În aceeaşi şedinţă s-au aprobat fonduri pentru achiziţionarea de logistică şi reparaţii la Centrul de asistenţă medico-socială din comuna Lădeşti, iar Spitalul de Obstetrică-Ginecologie a primit fonduri pentru reabilitarea acoperişului. AGERPRES