CJ Prahova achiziţionează noi aparate PCR pentru a creşte capacitatea de testare la SJU

Consiliul Judeţean (CJ) Prahova achiziţionează două noi aparate PCR pentru a creşte capacitatea de testare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, a anunţat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP), în contextul în care medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au acuzat întârzieri mari în primirea rezultatelor la testele COVID, ceea ce duce la supraaglomerarea spaţiului de izolare.

Potrivit unui comunicat emis de DSP, reprezentanţi ai MAI-DSU au efectuat o vizită la SJU Ploieşti, în condiţiile în care UPU se confruntă cu o supraaglomerare din cauza prezentărilor peste capacitatea de primire a pacienţilor suspecţi şi confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus.

În urma discuţiilor dintre reprezentanţii MAI-DSU şi conducerea spitalului şi a DSP au fost identificate mai multe soluţii care pot fi aplicate pe termen scurt şi mediu, menţionează sursa citată.

Astfel, pentru creşterea capacităţii de testare, CJ, în subordinea căruia funcţionează SJU, va achiziţiona două aparate PCR, unul cu o capacitate de 4 probe/oră (care se adaugă celui existent, care poate analiza o probă/oră) şi un altul, cu o capacitate de 96 de probe pe ciclu de testare.

Preşedintele CJ, Bogdan Toader, a declarat că aparatul care are o capacitate de patru probe pe oră a fost deja achiziţionat şi va ajunge, în zilele următoare la Spitalul Judeţean. De asemenea, pentru linia completă de testare PCR a fost demarată procedura de achiziţie, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 460.000 de lei.

Tot pentru mărirea capacităţii de testare PCR, pentru echipamentul existent la SJU se va lucra în două ture la laboratorul central, anunţă DSP. Totodată, se caută soluţii în continuare pentru suplimentarea personalului de specialitate în vederea asigurării permanenţei, deoarece în prezent permanenţa pentru testare este asigurată doar în UPU, se menţionează în comunicat.

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou spital pentru creşterea capacităţii de internare a pacienţilor COVID-19, a purtat discuţii şi a făcut demersuri către Ministerul Sănătăţii în acest sens. Cu personalul existent la acest moment, se poate mări capacitatea de internare pacienţi COVID cu 40 paturi, urmând ca, prin suplimentare de personal medico-sanitar şi auxiliar, să se poată ajunge la o capacitate de 70 paturi. Direcţia de Sănătate Publică Prahova a întreprins demersuri către CNCCI pentru identificarea de personal medico-sanitar, în vederea completării deficitului existent la SJU Ploieşti“, precizează sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al SJU Ploieşti, Violeta Tănase, a declarat pentru AGERPRES că marţi după-amiază în izolatorul care are 17 locuri se aflau 63 de persoane, unele în aşteptarea rezultatelor testelor COVID-19, altele deja confirmate, care însă nu aveau loc de internare.

Medicii din cadrul UPU a SJU Ploieşti au transmis la sfârşitul săptămânii trecute o adresă către DSP, arătând că există probleme grave în ceea ce priveşte spaţiile destinate suspecţilor de infecţie cu noul coronavirus, dar şi acoperirea cu personal a necesităţilor, astfel că riscul de malpraxis există “în fiecare minut”. AGERPRES