Consiliul Judeţean Maramureş are în plan introducerea unui sistem de monitorizare video a principalelor căi de acces în judeţ, a declarat preşedintele instituţiei, Gabriel Zetea.
„În prima etapă am efectuat un studiu în teren pentru a vedea situaţia reală, apoi am lansat un studiu de fezabilitate în care ne-am consultat inclusiv cu echipa de IT-işti din cadrul CJ Maramureş pentru a vedea cum poate funcţiona un astfel de sistem. Avem şi susţinerea IPJ Maramureş, şi cred că în bugetul din acest an vom cuprinde finanţarea sistemului video de monitorizare a drumurilor. Consider că e un proiect important având în vedere traficul rutier, dar şi o creştere anuală a numărului de turişti români şi străini care aleg să viziteze judeţul folosind maşina ca mijloc de locomoţie pentru a ajunge la destinaţie”, a spus Gabriel Zetea.
Preşedintele CJ Maramureş a mai precizat că prin instalarea sistemului video de monitorizare a principalelor căi de acces în judeţ se are în vedere creşterea siguranţei cetăţenilor unui judeţ transfrontalier care găzduieşte în oraşul Şomcuta Mare un centru destinat refugiaţilor şi migranţilor.
CJ Maramureş, prin Societatea Judeţeană de Drumuri şi Poduri, administrează peste 800 de kilometri de drumuri judeţene. Sistemele de monitorizare video a principalelor căi de acces în judeţ ar urma să fie instalate atât pe drumurile naţionale, cât şi cele judeţene.
Principalele drumuri judeţene, cât şi cele naţionale asigură conexiunea spre punctele de frontieră cu Ucraina şi Ungaria, cât şi cu judeţele limitrofe Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Suceava.
Transportatorii rutieri folosesc în mod special DN 19 şi DN 18 pentru a ajunge la punctele de frontieră cu cele două state vecine, Ucraina şi Ungaria. AGERPRES