Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi-a anunțat decizia de a sprijini învăţământul tehnic universitar din municipiul Hunedoara, unde funcţionează o facultate de inginerie cu mai multe secţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara.

În acest context, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, s-a întâlnit cu rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, şi cu decanul Facultăţii de Inginerie Hunedoara (FIH), Ovidiu Tirian.

„Apreciez în mod deosebit deschiderea către judeţul Hunedoara şi interesul manifestat de conducerea Universităţii Politehnica Timişoara, de a dezvolta continuu procesul de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică de la Hunedoara, pentru formarea noilor generaţii de cadre tehnice, specialişti cu pregătire superioară. În ceea ce ne priveşte, CJ Hunedoara va sprijini învăţământul tehnic universitar de la Hunedoara şi va colabora cu mediul academic în vederea asigurării celor mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii didactice”, a declarat, cu acest prilej, preşedintele CJ Hunedoara.

La rândul său, decanul FIH, Ovidiu Tirian, a menţionat că facultatea pe care o conduce doreşte să coreleze oferta educaţională cu cerinţele pieţei muncii din judeţul Hunedoara. În acest sens, în primăvara acestui an, va fi înfiinţat un comitet consultativ regional – board regional, din care vor face parte reprezentanţi ai principalilor angajatori din zonă şi autorităţi locale în vederea identificării nevoilor de specialişti cu studii superioare.

„Dorim să ne corelăm oferta educaţională cu cerinţele de pe piaţa muncii pentru a pregăti specialiştii necesari şi a le asigura studenţilor un viitor loc de muncă. De aceea, vom constitui un ‘board regional’ din care vor face parte preşedintele CJ Hunedoara, primarul municipiului Hunedoara, inspectorul şcolar judeţean şi reprezentanţi ai principalilor angajatori din regiune”, a precizat decanul FIH.

În prezent, în cadrul FIH studiază 700 de studenţi, grupaţi pe şase specializări.

Anul trecut, Facultatea de Inginerie din Hunedoara a marcat împlinirea a 50 de ani de la înfiinţare. AGERPRES