borboly_csaba1.jpgConsiliul Judetean Harghita va solicita fonduri de la Ministerul Turismului pentru finantarea unui program intitulat „Turism montan in siguranta”.

Presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, a declarat ca acest program are mai multe componente si implementarea lui nu ar trebui sa depaseasca 100.000 de euro. Prima componenta a programului vizeaza reabilitarea a peste 300 de kilometri de poteci turistice, aflate in zonele montane ale judetului, astfel incat turistii sa nu se rataceasca sau sa intampine alte probleme.

„Avem in judet peste 300 de kilometri de poteci turistice care figureaza si in harti si care ar trebui sa fie reabilitate, sa se schimbe marcajele, astfel incat turistii sa se bucure din plin de frumusetile din jur”, a afirmat Borboly Csaba. De altfel, Consiliul Judetean a inceput inca de anul trecut sa reabiliteze, din bugetul propriu, mai multi kilometri de poteci turistice, dar banii nu sunt suficienti pentru toate potecile.

O alta componenta a programului „Turism montan in siguranta”, se refera la reabilitarea traseelor de escalada, foarte cautate de iubitorii acestui sport, dar care sunt extrem de vechi si le-ar putea pune viata in pericol. Borboly Csaba a dat exemplul traseelor de catarare de la Lacu Rosu sau din zona Varghis care au nevoie urgenta de reabilitare.

Ultima componenta a programului vizeaza construirea a cel putin 11 refugii montane la nivelul intregului judet, deschise permanent, unde turistii sa se poata adaposti in caz de vreme rea sau cand au o problema. Tot pentru siguranta turistilor care prefera zonele montane ale judetului, Consiliul Judetean Harghita va derula un program de modernizare a Serviciului de Salvamont, pentru finantarea caruia a obtinut, din partea Uniunii Europene, aproximativ doua milioane de euro.