Consiliul Judeţean Dolj finalizează anul acesta 20 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, în valoare de 320 milioane euro, acestea însemnând modernizarea a peste 200 km de drumuri judeţene, trei noi obiective cultural turistice, proiecte de modernizare a Aeroportului Craiova, îmbunătăţirea infrastructurii pentru serviciul de gestionare a situaţiilor de urgenţă.

„Anul 2023 este anul în care finalizăm 20 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare totală de aproximativ 320 milioane euro, fonduri obţinute în ultimul exerciţiu financiar, fie prin programe ale UE, fie prin PNDL 2. Este vorba de peste 200 km de drumuri judeţene (aproape o cincime din reţeaua totală a judeţului), 3 noi obiective cultural turistice, modernizarea Aeroportului Craiova, îmbunătăţirea infrastructurii pentru serviciul de gestionare a situaţiilor de urgenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, în cadrul unei conferinţe de presă.

Printre proiectele pe care CJ Dolj le finalizează anul acesta se află şi masterplanul de deşeuri al judeţului, în valoare de 56 milioane euro, considerat cel mai greu proiect, care a a durat circa 15 ani.

„Anul acesta finalizăm de departe, cred, cel mai greu proiect pe care l-a avut Consiliul Judeţean Dolj şi vorbim de masterplanul de deşeuri. A fost un proiect de 56 milioane euro care se încheie. Este cel mai vechi proiect, dar şi cel care ne-a dat cele mai multe bătăi de cap. Anul acesta vom începe al doilea masterplan de deşeuri, care va avea în vedere realizarea staţiilor de tratare biologică. Cele 438 de platforme subterane de colectare au fost recepţionate. Deci am încheiat o epopee care a durat ani şi ani de zile cu procese şi alte asemenea. Au fost multe sincope şi administrative şi de toate felurile, iar dacă ar fi să facem un calcul, au fost aproximativ 7000 de avize numai pentru cele 438 de platforme. Dacă fiecare dosar a fost pus în 2 exemplare, vă daţi seama câte sute mii de documente au fost depuse? Şi acestea doar pentru aceste platforme îngropate”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. AGERPRES