CJ Covasna promite că 95% dintre localităţile judeţului vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu apă până în anul 2030

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna afirmă că peste 95% din localităţile judeţului vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu apă potabilă, iar 75% la cea de canalizare, până la finele anului 2030.

Potrivit preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, în următorii zece ani vor fi efectuate lucrări de modernizare a sistemului de apă şi canalizare în 27 de localităţi, respectiv cinci oraşe şi 22 comune, precum şi în alte 22 de localităţi aparţinătoare acestora.

“Până în 2030 vrem ca 95% din localităţile judeţului să aibă o reţea de apă funcţională, iar 75% din localităţi să aibă sistem de canalizare, în locul actualului procent existent de 50-55%. Primul pas al proiectului este elaborarea şi actualizarea master planului, iar pasul al doilea este elaborarea proiectului realizat de firma de specialitate, pentru care administraţia locală a judeţului a alocat 120.000 de lei”, a declarat Tamás Sándor.

Tamas Sandor a menţionat că municipiul Târgu Secuiesc este una dintre localităţile care se confruntă cu cele mai mari probleme în ce priveşte apa potabiălă, aici fiind reabilitaţi până acum peste 13 kilometri de conducte de apă, pe 27 de străzi. AGERPRES