tabuleac_mihai_.jpgConsiliul Judeţean Botoşani are în vedere obţinerea unei finanţări europene în valoare de 30 de milioane de euro pentru realizarea unui depozit ecologic de deşeuri, a declarat, joi, preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac.

Potrivit acestuia, depozitul integrat, care urmează a deservi întreg judeţul, va fi construit pe raza comuna Stăuceni. Autorităţile judeţene speră ca, până la jumătatea acestui an, să semneze contractul de finanţare, dar şi cel de furnizare a echipamentelor.

„Noi am avut nişte întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Autorităţii de Management, ai organismului intermediar şi ai consultantului. S-a concluzionat că toată documentaţia este finalizată şi este de bună calitate. În momentul în care primim certificatul de la Ministerul Mediului, vom pregăti proiectele de hotărâri de CJ pentru aprobarea acestor documentaţii, pentru stabilirea indicatorilor tehnico-financiari, precum şi a contribuţiei proprii a CJ pentru realizarea acestei investiţii, după care depunem cererea de finanţare”, a adăugat şeful CJ.

În cadrul proiectului, CJ ar urma să construiască noul depozit şi a unor rampe intermediare pentru preluarea deşeurilor, dar şi să achiziţioneze utilaje şi containere necesare colectării. AGERPRES