Consilierii judeteni au aprobat cumpararea unei cladiri de patrimoniu, monument istoric, din centrul municipiului, cu toate ca proprietarii nu mai doresc vanzarea imobilului.
Consiliul Judetean Bihor intentioneaza sa achizitioneze, din resurse guvernamentale, Hotelul Parc, din Oradea, de pe strada Republicii nr. 5, scos la vanzare prin executare silita de Administratia Finantelor Publice a municipiului Oradea, in calitate de creditor bugetar al SC Hotel Parc SA.

Societatea in cauza a acumulat numeroase datorii la bugetul de stat, pe care insa, ca o lovitura de teatru, a reusit sa le plateasca cu o zi inainte de sedinta CJ, miercuri, in 27 august. Directorul Hotelului Parc, Romulus Borsi, fiul principalului actionar al hotelului, Armand Borsi, a declarat ca datoria platita s-a ridicat la suma 188.120 de lei. Directia Finante nu a putut confirma, deocamdata, prin purtatorul de cuvant Vasile Farc, acest lucru, neavand dovada platii.

Circuitul banilor prin conturile bancare poate dura cateva zile. Borsi afirma insa ca datoriile au fost platite, ba mai mult, nu mai este de acord cu vanzarea imobilului, anuntata inca de la inceputul anului, imobil evaluat de Finante la doar 526.514 euro. Alti trei evaluatori consultanti de proprietar au apreciat la minimum 3,26 milioane de euro valoarea de acum a cladirii. Proprietarul a precizat ca va incerca sa acceseze fonduri europene pentru cladirile de patrimoniu in scopul reabilitarii cladirii.

Consilierul UDMR Szabo Odon a fost cel care a pus punctul pe i: „Pana nu ni se comunica oficial de la Finante ca s-au achitat toate datoriile, noi facem toate demersurile pentru achizitionarea acestei cladiri de patrimoniu a judetului Bihor. Nu putem sa ramanem indiferenti”.

Consilierii au aprobat, astfel, cumpararea imobilului, urmand sa se initieze un proiect de hotarare de guvern pentru a primi finantare guvernamentala. Cladirea renovata, cu peste 20 de incaperi, ar putea oferi locuinte pentru artistii de la Teatru sau Filarmonica, spatii pentru intalniri, simpozioane, delegatii din tara sau straine etc. Starea de degradare a imobilului a cauzat, anul trecut, un accident periculos: o bucata de cateva kilograme din partea superioara s-a desprins si a cazut in capul unei femei, cauzandu-i rani grave. Primaria a acoperit fatada cu plase protectoare pentru a evita asemenea incidente.

Monumentul istoric este Hotelul Parc, are o suprafata construita de 1.924 mp si un regim de inaltime S+P+E. Finantele au scos la licitatie societatea pentru datorii la bugetul de stat. Licitatia nu a avut loc, deoarece in cazul imobilelor de patrimoniu, Ministerul Culturii si Cultelor, respectiv Consiliul Judetean si Consiliul Local Oradea au drept de preemtiune. Cum ministerul nu si-a exprimat intentia de a-si exercita acest drept, legea cu privire la patrimoniul cultural prevede ca urmatoarea institutie care poate face acest lucru este Consiliul Judetean.