Traseul viitorului drum expres Arad – Oradea a fost stabilit, iar preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a anunţat că a semnat certificatul de urbanism pentru realizarea lucrărilor.

Conform CJ Arad, viitorul drum, cu o lungime de 119 kilometri, va trece prin localităţile arădene Arad, Şofronea, Zimandu Nou, Şimand, Socodor, Chişineu-Criş şi Zerind, iar în Bihor va trece prin localităţile Avram Iancu, Ciumeghiu, Salonta, Mădaras, Cefa, Gepiu, Sânnicolau Român, Nojorid, Sântandrei şi Oradea.

„Drumul expres ocoleşte municipiul Arad pe partea de nord-vest şi face joncţiunea cu varianta de ocolire Arad la nivel de autostradă în nodul rutier proiectat la intersecţia variantei de ocolire cu DN7”, a precizat Iustin Cionca.

Contractul de execuţie a proiectului tehnic pentru viitorul drum expres Arad – Oradea a fost semnat la 1 iulie, de preşedinţii Consiliilor Judeţene Arad şi Bihor şi primarii oraşelor Arad şi Oradea.

„Vara viitoare vom avea proiectul tehnic al drumului expres Arad – Oradea”, spunea, la acea dată, preşedintele CJ Arad.

Execuţia drumului expres Oradea – Arad este estimată la un miliard de euro. Proiectul va fi realizat de cele două judeţe în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin accesare de fonduri europene nerambursabile. AGERPRES