klingeis_gunter.jpgPrimarul oraşului Avrig, Arnold Klingeis, a declarat, miercuri, că poartă negocieri cu investitori chinezi, interesaţi să construiască o fabrică de sisteme de iluminat şi un bioreactor pentru producerea de energie regenerabilă în noul parc industrial.

‘Am fost personal în China, unde urmează să mă întorc, pentru a susţine programul de la Avrig, ‘Energie Locală ‘, un program pilot, de care sunt interesaţi şi chinezii, pentru construcţia unei centrale hibrid la noi, model pe care să îl preia şi în China ‘, a explicat edilul Avrigului.

Acesta a fost în septembrie în China, unde a prezentat oferta sa pentru primirea investitorilor chinezi precum şi proiectul pilot de amplasare şi construire a unui bioreactor pe biomasă la Avrig, care funcţioneză pe baza procesării deşeurilor biodegradabile şi are ca rezultat producerea de bio-gaz şi bio-combustibili. Astfel s-au identificat două posibile oraşe din China, care şi-au exprimat disponibilitatea de a construi bioreactoare, după modelul celui care urmează să fie făcut la Avrig.

S-au stabilit şi s-au semnat declaraţii de intenţie pentru înfrăţire şi cooperare între Primăria oraşului Avrig şi Municipalitatea Oraşului Guangyuan din provincia Sichuan precum şi cu Municipalitatea Oraşului Erdos din provincia Mongolia Interioară. Promovarea proiectului ‘Energie Locală ‘ dezvoltat de către Primăria oraşului Avrig are ca obiective: asigurarea autonomiei energetice locale din surse alternative, realizarea unui sistem integrat de gestionare a resurselor asigurând principiul refacerii ciclurilor naturale şi introducerea acestui model ca pilon de bază în dezvoltarea urbană a viitoarelor oraşe inteligente de tip ‘smart city ‘.

Proiectul Primăriei Avrig a fost privit ca un centru cu potenţial remarcabil pentru aplicarea acestor soluţii la nivel naţional şi s-au stabilit o serie de relaţii cu oameni de afaceri chinezi interesaţi pentru a investi în zona Avrig-Mârşa cu activităţi de producţie şi desfacere către piaţa Est-Europeană. În acelaşi timp s-au stabilit intenţii concrete de atragere a unor investiţii pentru producerea şi livrarea de echipamente solare şi de iluminat inteligent cu o companie de renume internaţional din oraşul Baoding, provincia Hebei.

Primarul Avrigului şi-a propus încă de acum doi ani de zile să construiască o nouă zonă industrială verde, bazată doar pe energie regenerabilă, cu o suprafaţă totală de o sută de hectare. Pentru aceasta a organizat, în 2009, un referendum, care nu a fost validat, dar la care 87% din cei prezenţi au spus că doresc construcţia unui parc industrial dedicat energiei regenerabile. Raportat la populaţia oraşului, de 14.200 de locuitori, doar 20% au vrut în 2009 construcţia acestui parc industrial, majoritatea fiind atunci reticenţi, preferând să facă agricultură şi să îşi pască oile pe păşunile care ar urma să facă loc parcului industrial. Totuşi, primarul Avrigului a continuat investiţiile în studii pentru a arăta că noul parc industrial ar reprezenta singura alternativă economică şi ecologică, pentru revigorarea economiei locale.

În prezent, de la Avrig, peste 2.000 de oameni fac naveta zilnic pentru a munci în localităţile învecinate. Klingeis vrea să refacă tradiţia industrială a oraşului, însă pe noi coordonate. Dacă înainte de 1990, Avrigul era renumit datorită fabricii de armament şi industriei grele de pe platforma din colonia Mârşa, unde acum mai lucrează cu puţin peste 3.000 de muncitori, în viitorii ani, locuitorii ar putea munci în centrale care folosesc panouri voltaice, biogaz şi biomasă. Noul parc industrial energetic va duce nu doar la crearea a cel puţin a 2.500 de locuri de muncă şi va îmbogăţi bugetul local. AGERPRES