Locuitorii municipiului Târgu Secuiesc sunt invitaţi să răspundă la un chestionar privind principalele obiective de dezvoltare urbană în perioada 2021-2030.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Secuiesc, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Banca Mondială elaborează împreună, printr-un acord de asistenţă tehnică, prima Politică Urbană a României, printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, care stabileşte viziunea de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă şi rezilientă a ţării noastre, iar în acest scop sunt necesare cât mai multe puncte de vedere de la nivel local, astfel încât strategia să reflecte nevoile reale ale comunităţii.

Astfel, cetăţenilor li se solicită să ordoneze, în funcţie de preferinţe, patru obiective principale de dezvoltare urbană a Zonei Urbane Târgu Secuiesc: oraş verde şi rezilient, oraş competitiv şi productiv, oraş just şi inclusiv şi oraş bine guvernat.

Totodată, li se solicită să indice care cred că ar trebui să fie obiectivele prioritare ale municipiului Târgu Secuiesc ca oraş verde şi rezilient: reducerea riscurilor climatice, rezilienţa seismică, managementul deşeurilor în conformitate cu directivele europene, reducerea poluării aerului, neutralitate energetică şi mobilitatea urbană durabilă.

La capitolul Târgu Secuiesc – oraş competitiv şi productiv, respondenţilor li se cere să ordoneze următoarele obiective: valorificarea terenurilor şi clădirilor pentru investiţii strategice, infrastructură publică de calitate, forţă de muncă calificată, spaţii publice urbane de calitate, încurajarea inovaţiei şi start up, dezvoltare şi consolidare parteneriate.

La capitolul Târgu Secuiesc – oraş just, li se solicită să enumere, în ordinea preferinţelor, următoarele obiective: utilităţi şi servicii publice la costuri accesibile, acces la locuinţe convenabile ca preţ, atragerea de noi locuitori, accesul facil la toate serviciile publice, implicarea societăţii civile şi a cetăţenilor în dezvoltarea urbană şi eliminarea decalajului digital.

Ultima întrebare vizează priorităţile pentru Târgu Secuiesc – oraş bine guvernat, consolidarea capacităţii administrative, reducerea birocraţiei şi adaptarea serviciilor la nevoile cetăţenilor, guvernanţă participativă, stabilitate şi eficienţă bugetară, coordonarea pe verticală şi orizontală între administraţii publice şi digitalizarea administraţiei publice.

„Politica Urbană stabileşte o agendă comună a autorităţilor publice de la nivel central şi local pentru îmbunătăţirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente şi prin coordonarea şi corelarea domeniilor sectoriale şi a diferiţilor actori. Scopul acestui chestionar este să sprijine cu identificarea principalelor obiective ale zonei urbane în perioada 2021-2030. În acest sens sunt necesare cât mai multe puncte de vedere de la nivel local, astfel încât Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2030 să reflecte nevoile reale ale comunităţii”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a Primăriei. AGERPRES