Municipiul Sibiu, în parteneriat cu cele 9 localităţi membre în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu (ADI Transport Metropolitan Sibiu), va depune un proiect pentru achiziţionarea cu fonduri europene a 32 de autobuze electrice, precum şi a 44 de staţii de încărcare a acestora.

Autobuzele vor asigura transportul public în zona celor zece localităţi membre în Asociaţie: municipiul Sibiu, oraşele Cisnădie şi Ocna Sibiului, comunele Şelimbăr, Sadu, Şura Mică, Şura Mare, Cristian, Poplaca şi Roşia.

Proiectul urmează să fie depus pentru obţinerea finanţării prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (Componenta 10 – Fondul Local). Valoarea totală a investiţiei este estimată la 114,04 milioane lei, din care 113,71 milioane lei vor fi fonduri nerambursabile, restul reprezentând contribuţia proprie a celor 10 membrii ai ADI Transport Metropolitan Sibiu, împărţită în mod egal.

Aproape o jumătate din autobuzele electrice ce urmează să fie cumpărate vor circula prin municipiul Sibiu.

„Astfel, se vor achiziţiona următoarele: 29 de autobuze electrice de 12 metri, din care 14 autobuze pentru municipiul Sibiu; 3 autobuze electrice de 10 metri; 12 staţii de încărcare rapidă a autobuzelor care vor fi instalate pe trasee; 32 de staţii de încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib. Consiliul Local Sibiu a aprobat în şedinţa extraordinară care a avut loc miercuri, 13 aprilie, participarea Municipiului Sibiu în cadrul proiectului ADI Transport Metropolitan Sibiu, precum şi acordul de parteneriat cu cei 10 membri ai Asociaţiei pentru desfăşurarea centralizată a achiziţiei. Această hotărâre o abrogă pe cea adoptată în luna martie în sensul că s-au identificat soluţii pentru a include în parteneriat toţi membrii Asociaţiei”, se arată în comunicat.

Fondurile necesare au rezultat din faptul că, în conformitate cu cele comunicate de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cheltuielile cu branşarea punctelor/staţiilor de reîncărcare a autobuzelor nu vor mai fi considerate eligibile. Suma astfel disponibilizată, alături de sumele prealocate comunelor Cristian, Poplaca şi Roşia, fac posibilă achiziţionarea a încă trei autobuze electrice. AGERPRES