Operatorul local de termoficare, SC CET SA Brăila, va organiza selecţie de oferte pentru desemnarea unei firme specializate în recuperarea creanţelor de la populaţie, care se ridică la 13 milioane de lei. Potrivit anunţului publicat în SEAP, joi, 14 februarie, este termenul limită până la care firmele specializate pot depune oferte.

Directorul general al CET Brăila, Stănel Necula, a declarat că se doreşte încheierea unor contracte cu firme care vor recupera sume cât mai mari şi vor cere comision de reuşită cât mai mic. La această dată, creanţele CET se ridică la 13 milioane lei, din care 4 milioane lei sunt datorii vechi din 2006 – 2008 aparţinând unor asociaţii de proprietari în cazul cărora au fost epuizate toate procedurile de recuperare a debitelor.

La sfârşitul anului trecut, consilierii municipali brăileni au aprobat în cadrul unei şedinţe extraordinare o hotărâre care permite CET să demareze procedura achiziţiei de servicii ale operatorilor de creanţe. „Având în vedere situaţia financiară dificilă în care se află SC CET SA Brăila în privinţa lichidităţilor şi a faptului că asociaţiile de proprietari înregistrează datorii mari la furnizarea de energie termică şi penalităţi de întârziere, propunem spre aprobare contractarea unor firme specializate în colectarea debitelor de la clienţii cu datorii, în special la asociaţiile de proprietari în cazul cărora au fost epuizate toate măsurile legale respectiv notificări, somaţii de plată, chemări în judecată, titluri executorii date spre executare”, se arată în proiectul votat în CLM. AGERPRES