Guvernul a adoptat, pe 22 februarie, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ aprobă normele metodologice de aplicare a Legii nr.421/2002, actualizate potrivit modificărilor legislative intervenite pe parcurs asupra respectivei legi, şi abrogă normele metodologice emise la nivelul anului 2003.
Astfel, sunt menţinute soluţiile normative compatibile cu dispoziţiile legale în vigoare, la care se adaugă următoarele norme:
* stabilirea conţinutului juridic al termenului „vehicul”, cu precizarea expresă că acesta este valabil şi în contextul aplicării Legii nr.421/2002, iar nu doar în aplicarea normelor metodologice;
* reglementarea atribuţiei primarilor şi a conducătorilor unităţilor de poliţie de a încheia protocoale pentru stabilirea modalităţilor concrete de conlucrare în vederea aplicării dispoziţiilor Legii nr.421/2002;
* reglementarea în mod expres a sesizării din oficiu cu privire la existenţa pe domeniul public a unui vehicul fără stăpân sau abandonat, alături de sesizarea primită de la orice persoană, precum şi căile prin care aceste sesizări sunt primite de către autorităţi;
Totodată, cu privire la procesul-verbal de constatare, este prevăzută semnarea acestuia doar de către un martor, alternativ cu efectuarea de planşe foto din care să rezulte situaţia vehiculului, şi care cuprind, în mod obligatoriu, data şi ora efectuării.
De asemenea, în ceea ce priveşte vehiculele înregistrate la nivelul MAI, MApN sau SRI, proiectul prevede că primarul transmite către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea o copie a dispoziţiei prin care vehiculul a fost declarat fără stăpân sau abandonat.
Actul normativ mai stabileşte că procedura de valorificare a vehiculelor trecute în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale se realizează prin vânzarea directă sau prin vânzarea la licitaţie, potrivit procedurii privind evaluarea şi valorificarea bunurilor sechestrate, aplicabilă la nivelul organelor fiscale locale, care se aplică în mod corespunzător. AGERPRES