Trecerea salilor si gradinilor de spectacol cinematografic din administrarea Regiei Autonome de Distributie si Exploatare a Filmelor „Romania Film” in domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale si in administrarea consiliilor locale reprezinta o masura legislativa pentru satisfacerea interesului public general privind accesul la cultura, arata Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) in motivarea deciziei din 12 noiembrie.

In sedinta de atunci, Curtea a examinat in cadrul controlului anterior promulgarii legii sesizarea asupra neconstitutionalitatii articolului unic din Legea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum si modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005, formulata de un numar de 27 de senatori, constatand ca prevederile sunt constitutionale.

Autorii sesizarii au sustinut, in esenta, ca prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale, deoarece reglementeaza un transfer silit de proprietate din patrimoniul Regiei Autonome de Distributie si Exploatare a Filmelor „Romania Film”. CCR a retinut ca RADEF „Romania Film” este titulara dreptului de administrare asupra bunurilor imobile din patrimoniul sau, iar nu titulara dreptului de proprietate. „Salile si gradinile de spectacol cinematografic s-au aflat in proprietate privata a statului si in administrarea RADEF „Romania Film”. Curtea constata ca dispozitiile supuse controlului reprezinta o masura legislativa pentru satisfacerea interesului public general privind accesul la cultura, prin care se dispune, pe de o parte, trecerea salilor si gradinilor de spectacol cinematografic din administrarea RADEF „Romania Film” in domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale si in administrarea consiliilor locale, iar pe de alta parte, se stabileste obligatia consiliilor locale sa asigure investitii pentru reabilitarea bunurilor transmise”, sustin judecatorii Curtii.

Curtea precizeaza ca, potrivit art. 33 alin. (3) din Constitutie, „statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, (…), promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume”. „In scopul indeplinirii acestor obligatii, statul are legitimitatea constitutionala ca, in calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, sa dispuna in legatura cu bunurile apartinatoare domeniului sau de proprietate. Astfel, legiuitorul poate ca, in exercitarea functiei culturale a statului, sa reglementeze transmiterea unor bunuri din domeniul privat al statului in domeniul public sau privat al unitatilor administrativ-teritoriale, fara a aduce atingere dispozitiilor din Constitutie”, se mai arata in motivare.

CCR mai spune ca este evident ca bunurile proprietatea privata a statului nu pot face obiectul unui act de expropriere, deoarece aceasta presupune operatiunea de transfer in proprietatea statului a dreptului asupra bunurilor aflate in patrimoniul persoanelor fizice sau juridice sau in proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale, cu o justa si prealabila despagubire. „Asa fiind, in calitatea sa de proprietar, statul are dreptul ca, prin organele competente, sa afecteze unei utilitati publice nationale sau locale oricare dintre bunurile pe care le detine in proprietate privata. Ca urmare a acestei afectatiuni, bunul respectiv inceteaza sa mai fie obiectul de proprietate privata a statului si intra in sfera dreptului de proprietate, indiferent de titular, sau in sfera dreptului de proprietate privata a unitatilor administrativ-teritoriale”, mai mentioneaza CCR. Judecatorii Curtii constata ca dispozitiile privind trecerea unor bunuri din administarea unor persoane juridice in administrarea altora nu contravin dispozitiilor constitutionale deoarece dreptul de administrare este un drept real, care alta natura juridica decat dreptul de proprietate.

„Acest drept, nascut in temeiul unui act administrativ de dare in administrare, nu confera titularului decat dreptul de a poseda, de a intrebuinta bunul, nu pentru uzul sau, ci pentru realizarea obiectivelor pentru care i-a fost atribut bunul”, mai subliniaza CCR.