Interviu Archive

Gheorghe Nichita: “Am ca principal obiectiv consacrarea Iaşului drept capitală regională”

Primarul Gheorghe Nichita, aflat la cel de-al treilea mandat de edil al Iaşului, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că îşi doreşte ca după finalizarea lucrărilor finanţate din fonduri europene, municipiul reşedinţă de judeţ să fie un oraş cu străzi moderne, o capitală culturală la nivel european, dar şi un oraş turistic. Odată cu încheierea

“Primarul general să se laude cu lucrurile pe care le face el, nu cu munca celor de la sectoare”

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, are o viziune nouă pentru administraţia locală. Într-un interviu acordat Agerpres el spune că vrea să ”optimizeze” serviciile Primăriei, să aducă un suflu nou în serviciile administraţiei publice locale şi să revigoreze imaginea sectorului 3 prin măsuri inspirate din managementul privat.

Klaus Iohannis: “Dacă voi fi guvernator de regiune, vreau să fiu ales, nu numit politic”

Prim-vicepreşedintele PNL, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, crede că după regionalizare în România nu trebuie să existe nici super-baroni, nici oraşe care să atragă doar ele bani, ci toţi românii trebuie să ajungă să aibă un nivel de dezvoltare mai bun. Iohannis a mărturisit joi, într-un interviu acordat Agerpres, că el personal nu îşi doreşte să

“Investitorii revin la Cluj, ceea ce înseamnă că administraţia judeţeană este din nou credibilă”

Susţine preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, în interviul acordat portalului Administratie.ro. Acesta afirmă că situaţia găsită în instituţie după alegerile din iunie 2012 nu l-a mulţumit, deoarece banii judeţului erau cheltuiţi pe proiecte fără însemnătate, iar personalul CJ este în continuare subdimensionat.

“Din 2015, Aeroportul Iași va beneficia de o pistă nouă, modernă, care va permite creşterea traficului de pasageri şi mărfuri”

Susţine Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, în interviul acordat portalului Administratie.ro. Noua pistă, de 2.400 de metri, va crea premisele ca Iașul să devină atractiv pentru locuitorii din zona Moldovei, pentru cei din Republica Moldova sau Ucraina și, mai ales, pentru transportul de mărfuri și pentru activitățile de mentenanță și întreținere a aeronavelor. Cristian

“Siguranţa pe piaţa construcţiilor în România este domeniul unde ar trebui să se intervină cât mai curând prin modificarea legislaţiei”

Declară Iulian Mangalagiu, CEO Ceramica Iaşi, în interviul acordat Portalului www.EuroUrbanism.ro, pe tema celor mai importante schimbări care ar trebui aduse legislaţiei din domeniul construcţiilor.

“RUD Florian Rieger SRL echipeaza modern orasele Romaniei cu Mobilier Urban de calitate”

Afirma Bogdan Dragomir – Directorul de Vanzari Mobilier Urban al companiei RUD Florian Rieger, în interviul acordat portalului Administratie.ro.

“RUD Florian Rieger mobileaza orasele Romaniei cu produse ergonomice si estetice, la standarde de calitate germana”

Afirma Bogdan Dragomir – Directorul de Vanzari Mobilier Urban al companiei RUD Florian Rieger, în interviul acordat portalului Administratie.ro.

„Finanţările europene au fost salvarea activităţilor din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi şi singura şansă de a face ceva vizibil la nivelul judeţului”

Afirmă Constantin Simirad, Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în interviul acordat în exclusivitate publicaţiei lunare Administraţie.ro. Constantin Simirad prezintă cele mai importante proiecte în care este implicat CJ Iaşi, dificultăţile de ordin legislativ întâmpinate în derularea acestor proiecte şi laudă implicarea majorităţii primarilor din judeţ în rezolvarea problemelor comunităţii locale.

“Este necesară revizuirea multitudinii de acte care guvernează activităţile din administraţia publică şi crearea unui cadru legislativ mai suplu”

Declară Primarul Municipiului Moineşti, Viorel Ilie, în interviul acordat în exclusivitate publicaţiei lunare Administratie.ro. Acesta ne-a prezentat principalele proiecte pe care le va implementa în viitorul apropiat, dar şi nemulţumirile pe care le are în acest moment privind activitatea municpalităţii pe care o conduce.