Institutii ale APL Archive

Autorităţile locale din Arad solicită fonduri europene pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în combaterea COVID-19

Autorităţile locale din Arad vor solicita rambursarea din fonduri europene a sumei de 21,8 milioane de lei, cheltuită în ultimele două luni pentru combaterea COVID19 în judeţ.

Ionel Dancă: Instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi vor fi obligate să facă programe decalate pentru salariaţi

Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă prevede obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

CJSU a propus instituţiilor centrale ridicarea carantinei impuse municipiului Suceava şi localităţilor limitrofe

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a propus instituţiilor centrale ridicarea carantinei impuse municipiului reşedinţă de judeţ şi celor opt localităţi limitrofe, a informat Prefectura Suceava. 

Ludovic Orban: Trebuie decontate autorităţilor locale cheltuielile cu carantinarea persoanelor vulnerabile, ca să nu intre în criză bugetară

Premierul Ludovic Orban a cerut, joi, demararea procedurilor de decontare a cheltuielilor efectuate de autorităţile locale cu izolarea şi carantinarea persoanelor vulnerabile.

Prefectul Brăilei susține că proiectul Podului peste Dunăre nu a fost afectat în niciun fel de o aşazisă subfinanţare

Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, a dat asigurări că lucrările la Podul suspendat peste Dunăre sunt în grafic, ajungând la stadiul de implementare de 15%, proiectul nefiind afectat în niciun fel de o aşa-zisă subfinanţare "rostogolită în mass-media, în mod politicianist". 

Primarul Daniel Florea a decis demiterea conducerii DGASPC Sector 5

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a anunţat că a decis demiterea conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Articolul din OUG nr. 44/2020 privind procedurile de organizare a alegerilor locale a fost abrogat de Senat

Senatorii au adoptat, pe 28 aprilie, un proiect legislativ prin care a fost eliminat articolul din OUG nr. 44/2020 conform căruia procedurile de organizare a alegerilor locale se iniţiază în termen de şase luni de la data expirării duratei stării de urgenţă.

Noi condiţii referitoare la validarea mandatelor aleşilor locali, precum şi la participarea la alegeri

Deputaţii din Comisia juridică şi din cea pentru administraţie publică au dat pe 28 aprilie raport comun asupra proiectului de lege pentru completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul stabilirii unor condiţii referitoare la validarea mandatelor de consilier local şi de primar, precum şi la participarea la alegerile locale din acest an. 

Producătorii agricoli vor fi promovaţi gratuit pe o platformă online realizată de administraţia judeţului Hunedoara

Producătorii agricoli din judeţul Hunedoara se vor putea promova gratuit pe o platformă online realizată de Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara (ADEH) menită să-i sprijine în valorificarea muncii lor.  

Școlile și universităţile nu se redeschid, anul şcolar se încheie pe 12 iunie

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că şcolile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ. "S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se vor întoarce elevul, studentul, fizic, la cursuri", a spus şeful statului.