Institutii ale APL Archive

Florin Cîţu: Este foarte greu să faci reformă în sectorul public astăzi

Este foarte greu să faci reformă în sectorul public în condiţiile în care acesta ştie foarte bine să folosească legislaţia pentru a se acoperi, consideră ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

GCS a precizat că zonele metropolitane reprezintă teritoriul municipiilor şi o zonă de 30 de kilometri în jurul acestora

Zonele metropolitane în interiorul cărora cetăţenii pot circula fără declaraţie pe propria răspundere sunt teritoriul administrativ al Bucureştiului şi al judeţului Ilfov, respectiv teritoriul administrativ al municipiilor şi o zonă de 30 de kilometri în jurul acestor municipii, dar nu mai mult de limita judeţului din care fac parte municipiile, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Prefectul de Brăila a comunicat primăriilor baza legală prin care pot acorda facilităţi operatorilor economici

Prefectul de Brăila, Cătălin Boboc, afirmă că le-a comunicat primăriilor din judeţ baza legală pe care o are la dispoziţie pentru acordarea de facilităţi către operatorii economici afectaţi de pandemia de coronavirus.

Primăria Timişoara dă în judecată Direcţia Judeţeană de Cultură, care ar fi tergiversat proiectul de reabilitare a unui pod

Primăria Municipiului Timişoara a anunţat că va acţiona în instanţă Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Timiş, după ce a demarat procedura de sesizare a organelor de cercetare penală pentru abuz în serviciu şi pentru punerea în pericol a cetăţenilor, întrucât această instituţie ar fi tergiversat mai bine de trei ani un proiect de reabilitare şi

Raport favorabil al Comisiei de administraţie din Senat pentru mandate de cinci ani ale aleşilor locali

Comisia pentru administraţie publică din Senat a adoptat pe 18 mai un raport favorabil la propunerea legislativă iniţiată de UDMR conform căreia aleşii locali ar urma să aibă mandate de cinci ani, nu de patru.Informaţia, publicată pe site-ul Senatului, a fost anunţată şi de parlamentarul USR Florina Presadă, într-o postare pe Facebook.

Florin Cîţu: Nu va fi vorba de austeritate în sectorul bugetar; nu se pune problema de tăieri de salarii sau pensii

Nu va fi vorba de austeritate în sectorul bugetar, aşa cum a fost ea definită în 2010, a declarat, pe 15 mai, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, adăugând că nu se va ajunge la tăieri de salarii sau pensii.

Primarul Daniel Florea l-a demis pe directorul Administraţiei Pieţelor Sector 5

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a anunţat că l-a demis pe directorul Administraţiei Pieţelor Sector 5.

Ministrul de Interne a anunţat ridicarea carantinei pentru Suceava

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că se ridică, de miercuri seara, carantina în mai multe localităţi din judeţul Suceava. În acest sens a fost adoptată Ordonanţa militară nr. 12.

Proiectul privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost adoptat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 13 mai, Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, cu amendamente.

ANL a recepţionat 30 de locuinţe pentru tineri în municipiul Sighetu Marmaţiei

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat 30 de spaţii locative pentru tineri în municipiul Sighetu Marmaţiei.