Candidaturile la titlul de “Capitală a Tineretului din România” pot fi depuse până pe 14 octombrie

dragos_mihai.jpgTermenul pentru depunerea candidaturilor la titlul de “Capitală a Tineretului din România” a fost prelungit până pe 14 octombrie, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoş. Potrivit acestuia, anunţarea juriului şi premiului acordat se va face până pe 14 septembrie, iar pe 14 noiembrie va fi desemnat oraşul câştigător, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura la Timişoara.

Reprezentantul CTR a menţionat că îşi poate depune candidatura orice localitate de rangul I, II sau III (municipii şi oraşe) din România (conform legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional), dar şi sectoarele Capitalei pot să aplice pentru acest titlu.
Primul oraş din ţară care deţine acest titlu este Timişoara, care şi-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017.

“Am decis să extindem perioada de aplicaţii dat fiind că acum, până se stabilesc noile consilii locale, până îşi preiau atribuţiile şi deciziile necesare va mai dura ceva timp. Înscrierile se vor face până pe data de 14 octombrie şi rezultatul final va fi anunţat pe 14 noiembrie, urmând ca în prima parte a lunii septembrie să anunţăm şi componenţa finală a juriului şi alte detalii. Tot ce este nevoie pentru aplicaţie se află pe site-ul capitalatineretului.ro, unde se pot găsi informaţiile necesare şi echipa proiectului stă la dispoziţia doritorilor pentru mai multe informaţii. Ce este necesar ca un oraş să devină capitală europeană – este nevoie, în primul rând, de o dorinţă din partea primăriei, cât şi din partea organizaţiilor de tineret. Practic trebuie să fie o scrisoare de intenţie a primăriei şi trebuie să existe o susţinere scrisă a unui grup de organizaţii de tineret sau a unei structuri reprezentantive la nivel local sau judeţean a organizaţiilor de tineret precum fundaţia, federaţia. Acestea trebuie să vină cu un plan şi să spună ce vor face pentru a pune tinerii în centrul procesului de dezvoltare urbană, ce vor face pentru a-i capacita să participe la decizii şi să îşi dezvolte comunităţile din care fac parte”, a arătat Mihai Dragoş.

Secretarul de stat în MTS Andrei Popescu a precizat că proiectul aparţine societăţii civile.
“Suntem interesaţi de toate programele care sunt dedicate tinerilor şi care pot să implice tinerii. Pe de o parte continuă experienţa care a început anul trecut cu Cluj “Capitala Europeană a Tineretului”, unde s-au acumulat mai multe lecţii învăţate; în al doilea rând este un program foarte interesant care pleacă de la tineri, este pentru tineri, implică tinerii. Nu este un program de genul de sus în jos în care cineva vine şi spune: trebuie să faceţi asta! Este un program mai degrabă de jos în sus, în care tinerii sunt cei care au iniţiative, ei sunt cei care se implică şi desfăşoară proiecte. MTS va sprijini ideea de “Capitală a Tineretului în România”. (…) Ceea ce ne propunem să facem este ca în noiembrie să avem o serie de evenimente, o gală a tineretului din România, care a ajuns deja la a treia ediţie”, a afirmat Popescu.
Potrivit organizatorilor, obiectivul programului “”Capitala Tineretului din România”” este să implementeze strategii de dezvoltare locale pentru tineri şi să-i implice activ în procesele decizionale din oraşele lor pe teme ce ţin de educaţie, cultură, politică demografică şi alte domenii de interes, dar şi să stimuleze autorităţile publice locale şi companiile private să susţină proiectele propuse în cadrul programului. AGERPRES