Viceprimarul municipiului Vaslui, Vasile Paval, candidatul PSD la primarie, este acuzat de Inspectoratul Scolar Judetean ca face campanie electorala in scoli. Paval a impartit pe 7 martie, in unitatile scolare din oras, flori, precum si ciocolata ambalata in hartie imprimata cu chipul sau.
Viceprimarul sustine ca gestul sau este normal, in preajma Zilei de 8 martie, si nu poate fi interpretat ca un demers electoral. „Am considerat ca de 8 martie o floare si o ciocolata pentru o doamna este un cadou deosebit. Nu este campanie electorala, deoarece ciocolata a fost oferita de un om, pentru sufletul doamnelor si domnisoarelor”, a declarat viceprimarul Vasile Paval.

„Este inadmisibil si ilegal ca persoanele implicate politic sa mearga prin scoli si sa faca campanie electorala”, este de parere, la randul sau, inspectorul general Florin Ciurariu. Acesta a precizat ca va demara o ancheta si daca se va constata ca sefii unitatilor de invatamant s-au implicat in aceste actiuni, vor fi aplicate sanctiuni.