Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară” ajunge în Iași

Campania națională „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, lansată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, demarează la Iași începând cu 2 martie 2020. Scopul acesteia este de a contribui la informarea publicului românesc în privința comportamentului corect față de DEEE – deșeuri de echipamente electrice și electronice și de a oferi soluții de debarasare pentru acestea.

Primăria Municipiului Iași, împreună cu Salubris Iași, ECOTIC, Compania de Transport Public Iași și APM Iași îndeamnă ieșenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), sprijinindu-i și cu serviciul gratuit de colectare a electronicelor uzate de la domiciliu. Ieșenii beneficiaza permanent  de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu sau de la sediul firmelor a DEEE-urilor mari și voluminoase, apelând numărul 023 227 02 23.

În perioada, 16 martie – 17 aprilie 2020, cetățenii care acceseaza acest serviciu gratuit, în momentul preluării de la domiciliu a minim 20 kg DEEE (a unui DEEE sau a mai multor DEEE cumulate), sunt înscriși automat la o tombolă cu premii care constau în 3 carduri cadou Dedeman cu valoare nominală de 300 lei. Extragerea câștigătorilor va avea loc pe 22 aprilie 2020.

Cu titlu permanent, pe lângă serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a echipamentelor voluminoase, cetățenii din Iași au la dispoziție și punctele de colectare locale:

  • Platou Bărboi – Luni 10:00 – 18:00
  • Ciurchi, nr. 117 (Parcare Complex Alimentar Ciurchi) – Marti 10:00 – 18:00
  • Nicolae Iorga, nr. 15 – Miercuri 10:00 – 18:00
  • Piața Păcurari – Joi 10:00 – 18:00
  • Piața Sudului – Vineri 10:00 – 18:00

„Prin implementarea acestei campanii, Salubris împreună cu Primaria Iași și-au propus să contribuie la protecția mediului în municipiu prin creșterea nivelului de conștientizare a populației și cresterea cantităților de Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE) colectate GRATUIT de Salubris. Campania se va desfașura în perioada 2 martie –  17 aprilie 2020 și sperăm că aceasta va avea un real succes. Mulțumim pe această cale partenerilor noștri, Asociatia ECOTIC, CTP Iași și APM Iași care ne sunt mereu alături în toate acțiunile derulate în folosul comunității locale.  Echipa Salubris va sta la dispoziția tuturor cetățenilor din municipiul Iași, prin onorarea comenzilor de preluare de la domiciliu DEEE voluminoase in vederea reciclarii acestora”, declară Directorul General Salubris Iași, Cătălin Neculau.

Prin intermediul campaniei „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, ECOTIC și Salubris își propun să promoveze bunele practici din statele Uniunii Europene și să informeze publicul românesc asupra soluțiilor de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice ce stau la îndemâna tuturor dar vin și în sprijinul cetățenilor, cu serviciul gratuit de colectare de la domiciliu.

În continuare, ECOTIC va lansa campanii locale în orașele Ploiești, Cluj, Constanța, Brașov și București.

Detalii despre campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară” găsiți pe fiiintara.ecotic.ro