radulescu_romeo1.jpgBusturile unor scriitori, medici, actori celebri, vâlceni de origine, vor străjui „Aleea Personalităţilor”, un proiect edilitar anunţat marţi de primarul din Râmnicu Sărat, Romeo Rădulescu, pentru parcul ‘Mircea cel Bătrân’ din municipiu.

„Este important să respectăm oamenii care au făcut ceva pentru oraşul nostru. Aleea Personalităţilor este un proiect important pentru mine şi m-am gândit că putem amenaja o asemenea alee în parcul ‘Mircea cel Bătrân’, fiind o zonă centrală, unde râmnicenii îşi petrec mult timp. Cele mai de seamă personalităţi ale Râmnicului vor fi reprezentate prin busturi, alături de explicaţii informative privind implicarea acestora în istoria oraşului”, a precizat Romeo Rădulescu.

Primarul a mai spus că îşi doreşte ca inaugurarea aleii să aibă loc în luna septembrie.
„Încă nu am stabilit o listă cu personalităţile care vor avea busturi în parcul ‘Mircea cel Bătrân’, dar mă voi consulta în acest sens cu oameni de cultură, cu simpli râmniceni, cu reprezentanţi ai mass-media locale. Acest proiect îl consider un omagiu adus personalităţilor vâlcene, care prin întreaga lor activitate au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional şi a spiritualităţii româneşti ori s-au afirmat în viaţa social-politică a ţării. Aş dori ca astfel să reamintim locuitorilor oraşului nostru că foarte mulţi oameni şi-au adus aportul la dezvoltarea urbei noastre şi că datorită lor s-a vorbit despre Râmnicu Vâlcea”, a adăugat primarul Râmnicului.

Romeo Rădulescu apreciază că printre personalităţile care vor fi reprezentate pe aleea din parcul ‘Mircea cel Bătrân’ s-ar putea număra poeţii Anton Pann şi George Ţărnea, mitropolitul Bartolomeu Anania, actorul Dem Rădulescu. AGERPRES