Bugetul local al Primăriei Târgu-Jiu a fost rectificat pe 5 decembrie, într-o şedinţă de îndată, cu suma de şapte milioane de lei, bani necesari pentru salariile şi drepturile angajaţilor din sistemul de învăţământ din municipiu. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate, la şedinţă fiind prezenţi 15 din cei 21 de consilieri locali.

Ni s-a majorat la parte de venituri cu cote defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului Târgu-Jiu cu suma de aproximativ şapte milioane de lei. În principal este vorba despre salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege pentru învăţământ. Deci în principal, influenţele pozitive pe partea de venituri merg pentru salariile profesorilor pentru luna noiembrie şi li s-a acordat undeva la 58% din banii pe hotărârile judecătoreşti„, a declarat, în timpul şedinţei, directorul economic al Primăriei Târgu-Jiu, Narcisa Cristea.

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a afirmat că în lipsa unei rectificări exista riscul ca profesorii să nu îşi poată lua salariile. „În condiţiile în care nu făceam o şedinţă de îndată, exista riscul ca profesorii să nu-şi poată lua salariile, pentru că, la începutul fiecărei luni, semnăm ordonanţarea pentru profesori, şi de aceea am fost obligaţi, mai ales că am primit o adresă de la ANAF pe 29 noiembrie, la o zi după şedinţa ordinară, şi am fost obligat de împrejurări să convoc o şedinţă de îndată pentru ca profesorii să-şi primească salariile la timp”, a spus Romanescu. AGERPRES