Bugetul municipiului Sibiu va fi aprobat peste o săptămână, după ce, joi, primarul Klaus Iohannis a retras proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din cauză că Legea bugetului de stat a fost publicată în Monitorul Oficial abia miercuri, 27 ianuarie.

„Pentru că Legea bugetului a fost publicată în Monitorul Oficial doar ieri, nu a existat timpul fizic pentru ca Direcţia Finanţelor Sibiu să facă toată calculele şi să ni le înainteze. Consiliul Judeţean a aprobat doar astăzi (joi – n.r.) bugetul judeţului. Ca să nu punem în dificultate anumite comisii ale Consiliului Local care ar fi trebuit să lucreze într-o jumătate de oră să îşi dea avizul, am hotărât să nu includem pe ordinea de zi proiectul de buget local”, a explicat, joi, primarul Klaus Iohannis.

Acesta a anunţat că va dezbate proiectul de buget al municipiului cel mai probabil peste o săptămână, într-o şedinţă extraordinară, dacă va primi vineri toate datele de la Direcţia Judeţeană şi de la Consiliul Judeţean. „Luni se va putea constitui Comisia de Buget şi joi vom putea dezbate în plen bugetul pe 2010”, a spus Iohannis.

Edilul şef al Sibiului a reamintit că, în acest an, la Sibiu, nu se va putea începe nicio investiţie mare, singurele lucrări noi fiind reabilitarea a 27 de străzi şi construcţia unui pod nou peste râul Cibin, lucrări care aşteaptă să fie începute cu ajutorul a 11,5 milioane de euro, un împrumut de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cu cei 11,5 milioane de lei preconizaţi să fie încasaţi de primărie în 2010, din impozitele plătite de sibieni pe case şi terenuri, primarul ar putea să reabiliteze complet doar două străzi din oraş. Bugetul propus pentru 2010 este de 323.054.490 de lei, din care 201.014.000 de lei sunt venituri proprii ale bugetului local. Cele mai importante surse de venituri proprii la bugetul local sunt încasările din impozite şi taxe, veniturile din proprietate, dobânzi şi prestări servicii, veniturile din taxe administrative şi eliberări de permise, veniturile din valorificarea de bunuri.

La capitolul venituri sunt evidenţiate şi alocaţiile de la bugetul de stat, în sumă de 115 milioane de lei, acest capitol cuprinzând sumele aferente plăţilor salariilor în învăţământul preuniversitar de stat, salariilor medicilor din cabinetele medicale din şcoli, sumele destinate Serviciului de Evidenţa Persoanei, salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. La capitolul cheltuieli, cele mai mari sume se îndreaptă către transporturi (79 de milioane de lei), servicii şi dezvoltarea publică (28 de milioane de lei), cultură, religie şi sport (24 de milioane de lei), asistenţă socială (17 milioane de lei).

Chiar şi în acest context de criză, municipalitatea va continua să acorde gratuitatea pentru transportul public în comun anumitor categorii sociale defavorizate – pensionari, elevi în situaţii deosebite. Cel mai important capitol de cheltuieli este cel al investiţiilor în infrastructură. Lista de investiţii pentru anul 2010 prevede o sumă totală alocată din bugetul local de 55.193.698 de lei. Pentru lucrări noi sunt alocate sume pentru modernizarea a patru străzi, acestea fiind cuprinse într-un proiect care urmează a fi depus pentru obţinerea de fonduri structurale. De asemenea, sunt alocate sume pentru realizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie pentru 36 de străzi. AGERPRES