Bugetul local al municipiului Onesti a suferit unele modificari, conform unui proiect initiat de primarul Emil Lemnaru, care a fost aprobat la ultima sedinta a Consiliului local. Astfel, pentru salariile personalului medical de la dispensarele scolare s-a alocat suma de 116.000 de lei, iar pentru continuarea lucrarilor la Centrul Social Slobozia a fost prevazuta suma de 128.874 de lei.
De asemenea, a fost alocata suma de 800.000 de lei pentru Termon, ca subventii in avans. S-au mai suplimentat bugetele de cheltuieli materiale pentru cultura, cu 250.000 de lei, si pentru dezvoltare publica (450.000 de lei).
Directorul economic al Primariei Onesti, Nicolae Gabureanu, a precizat ca suma prevazuta pentru dezvoltare publica este necesara pentru reparatiile efectuate pe domeniul public si pentru modernizarile de la strand. La sectiunea de dezvoltare, s-au suplimentat
cheltuielile de capital pentru cultura, cu 1,3 milioane de lei.