Consiliul Judeţean Sălaj este în etapa de consultări şi pregătire a bugetului pentru anul în curs, acesta urmând a fi aprobat în a doua parte a lunii martie, potrivit preşedintelui instituţiei, Tiberiu Marc.

„Parcurgem etapa de consultări şi de pregătire a bugetului CJ. Începând de luni vom demara consultările cu primarii şi cu celelalte structuri care sunt implicate în construirea bugetului. Intenţia noastră este să parcurgem toate etapele prevăzute de lege şi în 22 martie să putem avea şedinţă de aprobare a bugetului judeţului pentru 2013. Ţinând seama de faptul că sunt câteva reglementări speciale pentru 2013 am convenit împreună cu Direcţia Finanţelor Publice să discutăm şi proiectele de buget ale autorităţilor locale, ca să putem interveni încă în faza de proiect, acolo unde este cazul”, a declarat joi, în şedinţa Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc.
Pentru anul 2012, bugetul Consiliului Judeţean a fost de aproximativ 165,6 milioane de lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, potrivit datelor cuprinse în raportul preşedintelui, făcut public cu acelaşi prilej.

Din această sumă, circa un sfert, respectiv 43,5 milioane de lei au fost plăţile pentru proiectele cu finanţare europeană. O sumă importantă – 61,6 milioane de lei a revenit asistenţei sociale, în vreme ce 14 milioane de lei au fost cheltuiţi pentru drumurile judeţene. La finele anului 2012, Consiliul Judeţean a înregistrat un excedent bugetar de 11,5 milioane de lei. AGERPRES