Bugetul judeţului alocat pentru anul 2013 este mai mic cu 7 milioane de lei faţă de anul trecut iar fondurile sunt insuficiente pentru problemele care trebuie rezolvate, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă. Din acest motiv, preşedintele CJ Neamţ le sugerează primarilor din judeţ să recurgă la prevederile Ordonanţei 3 potrivit căreia pot împrumuta bani, pentru plata arieratelor, cu o dobândă de 5,2 la sută.

Culiţă Tărâţă a declarat că fondurile de la Consiliul Judeţean vor fi alocate în funcţie de populaţia pe care o are fiecare localitate în parte.

„Bugetul este insuficient pentru problemele şi problematica judeţului. Vom împărţi banii în funcţie de numărul de locuitori a fiecărei localităţi, câte 33,5 lei pentru fiecare locuitor. În această sumă se includ şi arieratele pe care le are fiecare primărie. Pe altă parte, comunele au dreptul prin lege, pe ordonanţa 3, să împrumute valoarea arieratelor, cu 5,2 la sută dobândă, şi astfel să aibă o gură de oxigen”, a declarat Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ.
Preşedintele CJ Neamţ este nemulţumit că parlamentarii nemţeni nu s-au implicat pentru susţinerea unui buget mai mare. „Parlamentarii sunt cei care aprobă bugetul, trebuia să se implice mai mult. Consiliul Judeţean a trimis propunerea de buget către toţi parlamentarii şi trebuia să se zbată pentru bugetul judeţului său. Doar Ioan Munteanu, Liviu Bumbu şi Marian Enache s-au implicat”, a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Luni, conducerea CJ Neamţ va purta o serie de discuţii cu toţi primarii şi consilierii judeţeni pentru a le prezenta situaţia, urmând ca până la sfârşitul lunii martie să aibă loc şedinţa de aprobare a bugetului pentru fiecare localitate. AGERPRES