Bugetul Craiovei pe 2013 a fost mai mare cu 10 milioane de euro decât prognoza

vasilescu_olguta2.jpgPrimarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, că în anul 2013 bugetul localităţii a fost mai mare cu 10 milioane de euro decât prognoza făcută la începutul anului, datorită gradului mare de colectare a taxelor şi impozitelor locale în trimestrul al treilea. Potrivit Olguţei Vasilescu, municipalitatea nu a reuşit să cheltuiască banii, pentru că procedurile de licitaţie durează şi şase luni de zile, motiv pentru care fondurile se vor reporta în anul viitor.

“Avem un buget cu 10 milioane de euro peste prognoză pentru că am reuşit să colectăm mult mai bine taxele şi impozitele locale. Când am făcut o previziune a bugetului la începutul anului nu ne-am aşteptat că în al treilea trimestru vom ajunge în această situaţie în care să avem atât de mulţi bani şi să nu reuşim să îi cheltuim şi vă spun de ce: procedurile de licitaţie durează şi şase luni. Ca să faci un sens giratoriu trebuie să stai şase luni în procedura de achiziţie şi în două săptămâni îl faci. Sunt proceduri peste care nu putem să sărim”.

“În al doilea rând am avut situaţia ingrată în care bugetul naţional s-a aprobat foarte târziu, apoi a trebuit să aşteptăm aprobarea bugetului consiliului judeţean şi după aprobarea bugetului localităţii. Asta înseamnă că noi abia prin luna aprilie am putut demara o mare parte din licitaţii. Aşa am ajuns în situaţia în care şcolile nu au putut fi reabilitate în perioada vacanţei şcolare pentru că am semnat contractul în august, iar noi am început lucrările în septembrie şi a trebuit ca în unele şcoli să se lucreze şi sâmbăta şi duminica sau peste program sau în cursul serii ca să putem finaliza toate aceste investiţii”, a spus Vasilescu în cadrul şedinţei Consiliului Local Craiova. Potrivit acesteia, astfel Craiova va avea anul viitor un buget mai mare prin reportarea banilor, care ar urma să fie folosiţi pentru asfaltări, achiziţia de autobuze noi.

Primarul Craiovei a dorit astfel să răspundă consilierului PP-DD Ionel Pană care a afirmat că ar trebui o mai mare preocupare din partea municipalităţii pentru programul de investiţii, pentru că la 30 noiembrie a.c. fondul de dezvoltare al primăriei era realizat doar în proporţie de 57%. “Trebuie mai mare atenţie acordată programului de dezvoltare a municipiului Craiova, programului de investiţii. Fondul de dezvoltare al Primăriei era realizat la 30 noiembrie în proporţie de 57%. Dacă nu ai o preocupare îndeaproape privind dezvoltarea, investiţiile nu poţi să creezi locuri de muncă şi să îmbunătăţeşti viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Alţii se vaietă că nu au bani, iar noi avem bani şi nu ştim să îi cheltuim. Sunt tot felul de explicaţii, dar nu de explicaţii avem nevoie”, a spus Pană. AGERPRES