Bugetul Consiliului Judeţean Olt va fi cu circa 30 de milioane lei mai mare faţă de anul trecut şi va creşte şi bugetul localităţilor, a declarat preşedintele instituţiei, Marius Oprescu.

„Pe noua formulă de buget, atât CJ cât şi UAT-urile din judeţul Olt câştigă foarte mulţi bani. Nu vorbim doar de transferul veniturilor şi cheltuielilor legate de plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, localităţile mari vor rămâne şi cu bani de funcţionare, dar şi să facă anumite lucrări. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, acesta câştigă aproximativ 30 de milioane de lei în plus faţă de formula de calcul din anii trecuţi”, a spus Oprescu.

El a precizat că CJ Olt va interveni pentru a echilibra bugetelor unor localităţi care nu au suficienţi bani pentru funcţionare. „Din banii pe care îi avem la dispoziţia CJ vom încerca să echilibrăm localităţile care nu au buget de funcţionare. Deci practic noi, în următoarea şedinţă de consiliu judeţean, când om avea gata toate datele şi vom şti exact fiecare primărie ce bani are şi ce buget are, vom încerca să compensăm aceste cheltuieli astfel încât toate primăriile să aibă bugete de funcţionare (…) Am stabilit cu primarii să ne trimită adresă şi vom determina foarte clar care sunt localităţile care au nevoie de intervenţia CJ. Dar după intervenţia CJ, cu siguranţă nu vor fi localităţi care să nu aibă buget de funcţionare”, a adăugat Oprescu.

Consilierii judeţeni au aprobat joi repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 17,5 % din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019 şi estimări pe anii 2020 – 2022. AGERPRES