oprescu_sorin_.jpgProiectul de buget al municipiului Bucuresti va fi luat in discutie cel mai probabil pe 13 aprilie, in cadrul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, a anuntat primarul general Sorin Oprescu.

Proiectul de buget va fi discutat in aceste zile de executivul Primariei Capitalei, respectiv primarul general Sorin Oprescu, cu toti presedintii comisiilor de specialitate din cadrul CGMB.

Bugetul municipiului Bucuresti, pentru anul 2009, este estimat la peste 5,3 miliarde lei si urmeaza a fi supus aprobarii consilierilor municipali. Bugetul este mai mare cu circa jumatate de milliard de lei fata de anul trecut. Potrivit actualului proiect de buget, municipalitatea va aloca in acest an peste 454 milioane lei pentru cele 18 spitale preluate de la Ministerul Sanatatii, 223 milioane lei institutiilor de cultura, 33 milioane lei pentru Circul Globus, 164 milioane lei pentru Adminstratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti, 11 milioane lei pentru Gradina Zoologica, 533 milioane lei pentru Administratia Strazilor, 13 milioane lei pentru Administratia Fondului Imobiliar, 59 milioane lei pentru Adminstratia Cimitirelor, 6 milioane lei pentru Adminstratia Cainilor fara Stapan si circa 9,6 milioane lei pentru clubul sportiv al municipalitatii.

De asemenea, vor fi alocati circa 706 milioane lei pentru RADET, din care 415 milioane lei vor fi pentru subventia la energie termica distribuita catre populatie, 727 milioane lei pentru RATB, din care 465 milioane lei subventii diferenta de tarif. Pentru lucrarile de consolidare vor fi alocate, in 2009, circa 2,9 milioane lei.

Primaria Capitalei ar putea dubla astfel bugetul la Administratia Cimitirelor si Administratia Cainilor fara Stapan, in cazul in care consilierii municipali vor vota proiectul de hotarare asa cum a fost prezentat pe site-ul municipalitatii. La capitolul investitii este prevazuta alocarea a 856 milioane lei pentru continuarea lucrarilor existente si inceperea altora noi. Pentru constructia parcarilor sub si supraterane, vor fi dati peste 18 milioane de lei. Bugetul mai prevede si 40 milioane lei destinati achizitiei de imobile de pe piata libera.