schell_robert.jpgBrezoi, considerat deopotrivă capitală a Țării Loviștei, dar și a Țării Lotrului, se preconizează a fi unul din polii turistici ai județului Vâlcea, orașul începând demersurile pentru a deveni stațiune. Zona de nord a județului va fi zona cu cele mai multe pensiuni ridicate în următorii 3 ani, dat fiind exercițiul bugetar al Uniunii Europene care va asigura cofinanțări de până 100%, spune primarul orașului Brezoi, Robert Schell.

„Nu este pentru nimeni un secret faptul că potențialul turistic al Țării Lotrului și Țării Loviștei, două habitaturi montane, este cel mai mare din județul Vâlcea. Vreau să spun că toate localitățile de aici – Câineni, Perișani, Titești, Racovița, Câineni, Mălaia, Voineasa sunt pe lista de selecție a bazinului turistic finanțabil al Uniunii Europene. Deja se simte acest interes printr-o creștere a tranzitului turistic cu până la 25% anul trecut față de alți ani și cu tendințe exponențiale pentru următoarea perioadă. La Brezoi, numai în acest an, vom inaugura două complexe turistice, la Mălaia, va fi inaugurat în viitor un hotel de patru stele, la Voineasa, vine un lanț internațional de hoteluri. Deci acesta este trendul și acestea sunt beneficiile directe ale finanțării europene”, a declarat edilul din Brezoi.

Acesta spune că Brezoiul a început din acest an demersurile spre a deveni stațiune montană, fiind orașul aflat în intersecția celor două regiuni – Loviștea și Valea Lotrului. „Și nu doar atât, la Brezoi, vom inaugura în acest an, primii 12 km de pistă de bicicletă montană, de la Proieni până la Păscoaia, urmând ca, în anii următori, să continuăm proiectul până la 30, fiind cea mai lungă din județ, Tot la Brezoi, o companie va dezvolta un centru de colectare de fructe de pădure. Turism, ecologie, agrement sunt fundamentele pe care va funcționa economia în această parte a țării”, a mai spus Schell.

Tot din Brezoi se deschide culoarul turistic DN7A, spre Mălaia, Voineasa, Vidra și Obârșia Lotrului, dar și culoarul spre Țara Loviștei – Câineni, Boișoara, Racovița și Titești. Prin intermediul PNDR 2014-2020, submăsura 6.4 Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole, se poate obține sprijin nerambursabil de 90% din totalul costurilor eligibile pentru înființarea, dezvoltarea sau modernizarea de activități neagricole, inclusiv pentru activități de agroturism în spațiul rural al țării. Aceste fonduri sunt acordate doar pentru activități desfășurate în spațiul rural, microintreprinderilor și intreprinderilor mici. Valoarea finanțării este de până la 200.000 de euro. În județul Vâlcea, 30 de localități rurale din cele 78 sunt trecute pe lista cu potențial turistic ridicat. AGERPRES