bosch_praesideo.jpgBosch Security Systems anunta lansarea sistemului Praesideo, primul echipament de adresare publica si evacuare vocala in caz de urgenta, certificat de catre TUV, conform noilor standarde de siguranta EN54-16 si ISO 7240-16.

Bosch Praesideo
este primul sistem de sonorizare complet digital din lume, menit adresarii publice si evacuarii de urgenta. Reteaua optica unica a sistemului ofera libertatea totala in proiectarea acestuia, un semnal audio fara interferente si un nivel de redundanta inalt, pe care sistemele traditionale nu il pot oferi. Bosch Praesideo este complet programabil si poate fi cuplat la interfetele altor sisteme de securitate.

Inca din momentul introducerii sale in varianta anterioara, tehnologia Praesideo indeplinea majoritatea cerintelor incluse acum in noile standarde EN54 16 si ISO 7240-16. Astfel, dupa noua ceritifcare TUV, sistemul Praesideo devine un termen de referinta pentru piata solutiilor de evacuare. „Technischer Ueberwachungsverein” (TUV) este organizatia germana independenta pentru calitate si siguranta, reprezentand una dintre cele mai mari autoritati europene in domeniul tehnic.

Arhitectura de retea descentralizata a sistemului Bosch Praesideo faciliteaza interconexiunile simple tip redundant, iar unitatile pot fi adaugate sau eliminate in functie de necesitati, pentru a conferi o libertate totala de configurare. Reteaua poate fi programata ca „bucla redundanta”, asigurand astfel continuarea functionarii, chiar si in caz de rupere fizica a cablului optic. Bosch a pus un mare accent pe aceasta caracteristica care este esentiala pentru functionarea neintrerupta a sistemelor de sonorizare in caz de urgenta.

Prin lansarea versiunii Praesideo 3.3 a software-ului, Bosch a extins, in premiera mondiala pentru piata sistemelor de siguranta, functionalitatea echipamentului pentru a asigura respectarea deplina a noilor standarde EN54-16 si ISO 7240-16. Un exemplu al extinderii ariei de functionalitate o reprezinta noii indicatori pentru status-ul sistemului pe zone, care arata erori ale echipamentului sau ale cablarii individual pe fiecare sector in parte, cand intr-o anumita locatie este oprita transmisia. Alte extensii de functionalitate se refera la alarmarea vocala, iesirile catre dispozitivele de alarma in caz de incendiu si gestionarea evacuarii. In plus, compatibilitatea electromagnetica (EMC) a sistemului a fost actualizata conform standardului EN50130-4 si, odata cu aceasta actualizare, atat hardware-ul, cat si software-ul indeplinesc in totalitate cerintele obligatorii si optionale impuse de standardele EN54 si ISO 7240.

Initial, TUV a acordat sistemului Bosch certificarile EN60849 si IEC60849, dupa care, in urma unor ample testari independente, sistemul Praesideo a primit, in premiera mondiala pentru un sistem de securitate, si certificarile EN54-16 si ISO 7240-16.

Pentru a garanta conformitatea cu EVAC (standardele cu referire la alarmarea vocala in caz de urgenta – evacuare vocala), instalarea trebuie efectuata conform unor standarde stricte, motiv pentru care Bosch va derula un program dedicat partenerilor certificati, in vederea garantarii unor instalatori calificati si a asigurarii indeplinirii unei calitati ridicate.

Odata cu obligativitatea aceastei certificari si cu reteaua de parteneri Praesideo, Bosch urmareste o crestere a cotei de piata, atat pe plan european, cat si international.

Standardele EN 54-16 si ISO 7240-16

Standardele EN 54-16 si ISO 7240-16 stabilesc caracteristicile, metodele de testare si criteriile de performanta pentru componentele de alarmare vocala in sistemele de detectie si alarmare in caz de urgenta. Standardele europene si internationale derivate din aceste cerinte promit sa joace un rol semnificativ in piata de evacuare vocala atat in Europa, cat si pe plan international.

Standardul EN54-16, va juca un rol important pe piata sistemelor de evacuare vocala, deoarece, incepand cu aprilie 2011, statele membre ale Uniunii Europeane vor fi obligate sa inlocuiasca toate standardele locale cu cele europene.


Articol realizat de Oana Teodorescu.