Bolintin Vale intră în campania „Orașe Curate”

Începând cu luna ianuarie 2020, românii sunt încurajați să „fie în țară la fel ca afară” și să predea deșeurile de echipamente electrice și electronice în mod responsabil.

Pe 30 iulie 2020, ECOTIC, Primăria Bolintin Vale și Servicii Salubritate București S.A. îndeamnă locuitorii orașului Bolintin Vale să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) urmând ca fiecare persoană care predă deșeuri de minim 5kg cumulate să fie înscrisă automat la tombolă, având șansa să câștige aparate de făcut pâine, cuptoare cu microunde și fierbătoare de apă.

Punctul de colectare se află pe strada Republicii nr. 2F, oraș Bolintin Vale (pe terenul de sport din incinta Liceului Dimitrie Bolintineanu)

Locuitorii orașului Bolintin Vale beneficiază de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a DEEE-urilor mari și voluminoase, apelând numărul 0787602811. Colectarea de la domiciliu se va face respectând cerințele sanitare și de siguranță.

„Încercăm să sensibilizăm locuitorii orașului Bolintin Vale asupra importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile,  prin activități de informare/conștientizare, încurajându-i să predea în mod selectiv deșeurile care  pot fi reciclate, în special deșeuri de echipamente  electrice și electronice”, declară Cristian Pascu – Administrator  S.C. Servicii Salubritate Bucuresti S.A.

 „Orașe Curate” Bolintin Vale face parte din campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Scopul acesteia este de a contribui la conștientizarea publicului românesc în privința comportamentului corect față de un tip de deșeuri: DEEE – deșeuri de echipamente electrice și electronice.

Prin intermediul acesteia, ECOTIC își propune să promoveze bunele practici din statele Uniunii Europene și să informeze publicul românesc asupra soluțiilor de colectare separată a deșeurilor electrice și electronice ce stau la îndemâna tuturor: magazinele de electronice și electrocasnice, punctele de colectare municipale precum și campaniile pe care ECOTIC le desfășoară în mod regulat, în mediul urban și rural. Detalii despre campanie pe fiiintara.ecotic.ro