Bilanţ pozitiv al primarului Sucevei la doi ani de mandat

lungu_ion_2008.jpgBilanţul la doi de mandat a fost apreciat, miercuri, ca pozitiv de primarul Sucevei, Ion Lungu. Potrivit lui Lungu, s-au finalizat şi se află în curs de execuţie proiecte în valoare de peste 100 de milioane de euro, bani atraşi de la Uniunea Europeană, la care se adaugă 80 de milioane de lei de la bugetul de stat, pentru ruta ocolitoare a municipiului Suceava.


Totodată, primarul a spus că Suceava se află într-o etapă de reconstrucţie a infrastructurii subterane şi supraterane la sfârşitul căreia se va transforma într-un oraş modern, ”cu faţă europeană”.

Lungu a menţionat şi marile investiţii în reabilitarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în modernizarea sistemului de termoficare, în grădiniţe şi şcoli.


”În primul rând putem discuta de un proiect foarte important, acela că Suceava a fost declarat pol de dezvoltare urbană şi nu a fost declarat întâmplător. Cred că administraţia bună pe care am făcut-o în primul mandat ne-a permis să fim şi noi incluşi ca pol de dezvoltare urbană. Acest lucru s-a făcut pe bază de criterii, iar Suceava a fost declarat pol de dezvoltare urbană şi ca atare ni s-au repartizat 22,4 milioane de euro. Suntem primul oraş din ţară care a semnat proiectele din cadrul programului de dezvoltare urbană cele cinci proiecte şi anume reabilitarea centrului civic şi realizarea a două parcări subterane, reabilitarea bulevardului principal, modernizarea a 14 străzi în zona Iţcani, Burdujeni sat, Cernăuţi, lărgirea bulevardului Mitropoliei, apoi modernizarea iluminatului public pe bulevardul principal, realizarea Centrului Tradiţiilor Populare şi montarea unui număr de 87 de camere video”, a spus Lungu.


Primarul a mai trecut la realizări finalizarea sălii de sport de la Şcoala generală 9 din Obcine, noile grădiniţe din Obcine şi Burdujeni, vânzarea majorităţii cabinetelor medicale, transferul iluminatului public de la E-ON, transferul cinematografelor Modern şi Arta. Nemulţumirea primarului constă în faptul că nu a reuşit să rezolve problema gropii de gunoi, privatizarea Termica, dar şi asfaltarea străzilor. Lungu a promis însă o campanie de refacere a străzilor, începând cu a doua parte a acestui an. AGERPRES