B.Braun Avitum şi-a prezentat cele mai avansate tehologii pentru hemodializă

bbraun_xevonta.jpgÎn cadrul Congresului Naţional de Nefrologie desfăşurat la Timişoara, între 27 şi 29 octombrie 2011, Conf. Dr. Adalbert Schiller a prezentat cele mai avansate tehnologii B.Braun Avitum pentru o hemodializă eficientă: ADIMEA şi XEVONTA.

În condiţiile în care peste 50 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de o boală cronică de rinichi, dintre care peste 1 milion sunt pacienţi dializaţi, inovaţia continuă şi descoperirea de produse şi tehnologii revoluţionare în domeniul nefrologiei, care să uşureze şi să crească speranţa de viaţă a pacienţilor, este vitală.

De peste 170 de ani, B.Braun Avitum continuă să inoveze şi să-şi împărtăşească experienţa cu specialiştii din domeniul nefrologiei. Iar ADIMEA, sistemele de monitorizare în timp real a eficienţei dializei şi filtrele de ultimă generaţie – XEVONTA sunt cele mai noi dovezi ale inovaţiei BBraun Avitum.

Unul din obiectivele B. Braun Avitum este să ofere medicilor şi personalului medical cea mai bună soluţie pentru a oferi pacienţilor doza optimă la fiecare şedinţă de dializă. Baza pentru realizarea acestui obiectiv este măsurarea precisă şi continuă prin afişarea eficienţei dializei în timpul tratamentului. Aşa a apărut Adimea, o modalitate complexă de monitorizare în timp real a eficienţei dializei.

Adimea măsoară eficienţa dializei cuantificând reducerea concentraţiei molare a produşilor, care s-ar elimina în mod normal prin urină şi care se regăsesc în dializatul drenat. Aşadar, Adimea asigură un proces exact de măsurare pentru controlul sigur şi continuu al dozei pentru dializă (Kt/V) pe durata întregului tratament. Parametrii de tratament pot fi ajustaţi oricând de personalul medical în beneficiul pacienţilor, chiar şi în timpul tratamentului. Cu ajutorul acestui echipament se pot realiza în mod optim obiectivele tratamentului.

Filtrele artificiale reprezintă o componentă esenţială în activitatea oricărui centru de dializă. Aceştia practic înlocuiesc rinichiul şi sunt rinichii artificiali ai pacienţilor dializaţi. La BBraun Avitum pacienţii beneficiază de performanţa filtrelor Xevonta şi de faptul că sunt trataţi diferenţiat, în funcţie de parametrii biologici şi fizici, cu o gamă largă de filtre performante BBraun. În cadrul Congresului Naţional de Nefrologie, Conf. Dr. Adalbert Schiller a evidenţiat beneficiile noilor filtre Xevonta long 20, 23 confirmate de studiile clinice.

Noua gamă de filtre XEVONTA se bucură de căteva atuuri importante pentru pacienţi. Filtrele au selectivitate optimă, reuşind eliminarea maximă a microglobulinei cu o pierdere de albumină minină în acelaşi timp. Acestă reuşită este rezultatul tehnologiei inovatoare de fibre, implementată în membrana amembris, care are ca rezultat o distribuţie precisă a dimensiunii porilor, permiţând astfel o limită de separare extrem de clară între substanţele care trebuie eliminate şi cele care trebuie reţinute. Xevonta elimină fosfaţii în mod extrem de eficient, bucurându-se şi de o biocompatibilitate excelentă.

Cea de-a şaptea ediţie a Congresului Naţional de Nefrologie a fost un bun prilej pentru medicii nefrologi de a-şi împărtăşi experienţele din practica medicală zilnică şi de a schimba idei legate de activitatea ştiinţifică. B.Braun Avitum s-a gândit însă şi la partea de distracţie şi le-a oferit oaspeţilor sosiţi în “Oraşul Parcurilor” o seară specială B.Braun Avitum, în deschiderea congresului, la “Welcome party” invitata serii fiind Loredana & Agurida, în cunoscutul Club Fratelli, o petrecere la care au participat peste 250 de invitaţi.

“Produsele pe care le-am prezentat în cadrul Congresului Naţional de Nefrologie dovedesc că B.Braun Avitum continuă să fie în avangarda inovaţiei în domeniul dializei, iar pacienţii centrelor noastre beneficiază de tehnologii de ultimă generaţie care le permit realizarea unei dialize personalizate, eficiente şi sigure”, a declarat Gheorghe Bulat, Director General B.Braun Avitum, la finalul Congresului Naţional de Nefrologie.