Bancile comerciale estimeaza un curs intre 4,15 si 4,4 lei/euro, in iunie 2010

Bancile comerciale estimeaza un curs de schimb intre 4,15 lei/euro si 4,4 lei/euro la mijlocul anului 2010, conform prognozelor prezentate, miercuri, in seminarul bancar Romanian Finance Symposium.

Pentru 30 iunie 2010, Banca Comerciala Romana anticipeaza un curs de 4,2 lei/euro, respectiv o usoara apreciere fata de nivelul actual, Volksbank un curs de 4,15 lei/euro, iar UniCredit Tiriac Bank un curs de 4,4 lei/euro, o medie a acestor prognoze fiind de 4,25 lei/euro.

Analiza tehnica arata ca, pe termen scurt, o consolidare a cursului peste 4,28 lei/euro este posibila, iar in una doua luni cursul ar trebui sa se intoarca in 4,23 lei/euro, a declarat economistul-sef al BCR, Lucian Anghel, care a adaugat ca aceste rezultate ar fi valabile in conditii de flotare libera a cursului, in timp ce in Romania regimul cursului de schimb este de flotare controlata.

In opinia lui Anghel, pragul de 4,3 lei/euro este unul solid si va fi suficient de bine aparat pe termen scurt de Banca Nationala a Romaniei (BNR), iar in 2010 cursul se va intoarce in banda de variatie 4,2-4,3 lei/euro. In 2008, pragul de 3,8 lei/euro nu a fost depasit timp de 11 luni si trei saptamani, dar au fost suficiente numai cateva saptamani pentru ca cursul sa urce puternic si sa depaseasca 4 lei/euro.

Anghel a afirmat ca leul a fost una din cele mai putin volatile monede din regiune in perioada crizei, iar BNR ,,mentine un ochi’ pe curs si a avut cea mai buna politica a cursului din toata regiunea. Reprezentantul BCR a mai spus ca deprecierea leului fata de euro de la finele lui 2008 si inceputul lui 2009 a ajutat corectarea deficitului de cont curent al Romaniei (care a fost pana in 2008 principala ingrijorare a pietelor internationale vizavi de Romania), dar o depreciere in continuare nu ar mai corecta acest deficit ci ar face mai mult rau.

Acesta a subliniat si ca, daca Romania va absorbi fondurile de la Uniunea Europeana – 30 miliarde euro pana in 2013, acesti bani atrasi de companiile private se vor resimti in piata si vor fi o presiune pe aprecierea leului, avand o influenta puternica, nu ca in cazul altor resurse financiare externe care au reprezentat de fapt doar transferuri intre banca centrala si MFP.

Economistul-sef al BCR a mai mentionat ca posibile argumente in favoarea unei aprecieri a leului faptul ca in 2010 va creste productivitatea (odata cu cresterea numarului de someri) si nu se intrevede o crestere in termeni reali a salariilor.

La randul sau, Melania Hancila, seful Departamentului de cercetare si strategie de la Volksbank Romania, a aratat ca analiza econometrica arata o apreciere a cursului pana la mijlocul anului 2010, cand se va situa la 4,15 lei/euro. Evolutia cursului va reveni spre fundamentele economiei, pentru ca acum este condus de panica interna, pentru ca pozitiile speculative (extern) sunt reduse.

In schimb, UniCredit Tiriac considera ca presiunile pe deprecierea leului fata de euro sunt in continuare semnificative si anticipeaza un curs la mijlocul anului viitor de 4,4 lei/euro, potrivit sefului trezoreriei bancii, Dorin Badea.

In ceea ce priveste dobanda de politica monetara, BCR apreciaza ca exista potential de scadere in continuare a acesteia, in timp ce dobanzile din piata interbancara vor continua sa fie consistent peste dobanda de politica monetara a BNR. “Politica monetara a BNR nu a sprijinit prea mult cresterea economica ci s-a concentrat pe inflatie. Probabil in 2010 vom asista la o relaxare a acesteia”, a spus Melania Hancila de la Volksbank. Hancila a estimat ca dobanda de politica monetara a BNR ar putea cobori la 7,5 la suta la finele lui 2010, in timp ce dobanzile din piata interbancara s-ar putea situa cu un punct procentual peste acest nivel.AGERPRES