anina.jpgAutorităţile judeţene din Caraş-Severin şi cele locale din Anina îşi propun dezvoltarea zonei montane şi transformarea tradiţiei mineritului într-o reală atracţie turistică, fapt pentru care, joi, au primit vizita unei delegaţii germane ce a prezentat modelul pe care l-a urmat această ţară pentru punerea în valoare a oraşului Oberstdorf.

„Am fost onorat să primesc vizită acestei delegaţii din Germania, care cunoaşte România, după ce timp de 15 ani a realizat un studiu, în special pentru Valea Jiului, dar şi pentru turismul montan, unde Caraş-Severinul se regăseşte. După cum cunoaşteţi, şi strategia de dezvoltare a judeţului mizează pe dezvoltarea turismului. Noi am încercat să ducem toate utilităţile şi să dezvoltăm infrastructura rutieră către locurile deosebite pe care le avem. La această oră se simte nevoia acută de infrastructură hotelieră. Consiliul Judeţean nu se poate implica în acest sens, dar prin parteneriate publice-private încercăm să o creştem. Discuţiile purtate cu partea germană au fost deosebit de interesante, din această perspectivă. Este un început bun şi sperăm ca oraşul Anina să fie deschizător de drum în această dezvoltare şi pentru alte localităţi”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni.

Reprezentanţii delegaţiei germane au prezentat, cu acest prilej, felul în care au reuşit transformarea unei asemenea zone, foste miniere, într-una atrăgătoare pentru turişti, numărul acestora crescând impresionant, de la un an la altul. „Am lucrat, de-a lungul timpului, pentru Ministerul Energiei din România, când am realizat, împreună cu ministrul nostru de la acea vreme, un studiu care conţine schimbarea structurii, dintr-o zonă minieră, într-o zonă turistică. Eu vin dintr-o regiune care este poziţionată geografic aproape ca a dumneavoastră. Regiunea noastră are circa 170 mii de locuitori ce trăiesc, în proporţie de 60%, din turism. Am început acum 50-60 de ani, cu un sătuc mic, de munte, şi am crescut turismul. Mai exact, am început cu 50 mii de înnoptări şi am ajuns la câteva milioane. Studiul meu l-am prezentat la Congresul Mondial şi am primit foarte multe cereri din regiunea montană, unde turismul trebuie să fie subvenţionat şi ajutat’, a declarat Manfred Helmert, conducătorul delegaţiei germane.
Primarul oraşului Anina, Gheorghe Românu, a fost în vizită, în Bavaria, unde i s-au prezentat mai multe posibilităţi de dezvoltare, care se pot realiza cu bani puţini. „L-am cunoscut pe Manfred Helmert în urmă cu un an, la Deva. I-am povestit despre Anina, despre mina care a fost închisă, dar şi despre potenţialul turistic al zonei. Astfel, am ajuns să fiu invitat în Germania, pentru a vedea transformările ce au avut loc, dintr-un sătuc minier, într-o zonă turistică deosebită. După cum ştiţi, zona este cunoscută şi pentru trambulinele de la Oberstdorf. La Anina s-ar preta şi realizarea unor săniuţe pe şine, nişte boburi care să atragă turiştii. Anina este la o altitudine mai mică, între 400 şi 600, faţă de 1000-1100, cât e acolo, dar totul se poate adapta. În rest, lucrăm la partea de moteluri, de pensiuni, pentru a asigura cazare şi locuri de servit masa în zona noastră, precum si la partea de promovare, care începe să dea roade, având în vedere că, pentru 1 mai, toate spaţiile de cazare sunt ocupate”, a afirmat primarul oraşului Anina, Gheorghe Românu.

În acest oraş a fost înfiinţată şi Asociaţia Munţilor Aninei, formată din trei localităţi, Anina, Ciudanovita si Eftimie Murgu, din care ar putea face parte si Carasova, Bozovici si Oraviţa, dacă reprezentanţii ultimelor trei localităţi îsi vor exprima opţiunea pentru a intra în asociaţie. „Aceasta a fost înfiinţată tocmai pentru a putea să accesăm fonduri, în vederea specializării oamenilor. Astfel, prin această asociaţie si în colaborare cu agenţiile de turism, turistul va putea vizita toate aceste localităţi, în aşa fel, încât, în fiecare dintre ele să găsească ceva nou”, a mai spus primarul Gheorghe Românu. AGERPRES