Autoritatile covasnene vor amplasa pe teritoriul judetului cinci panouri inscriptionate „Tinutul Secuiesc”, in limbile maghiara, romana si engleza.
Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, a declarat ca aceste panouri au un scop publicitar, de promovare turistica a zonei, si vor fi amplasate pe marginea a trei drumuri judetene si doua drumuri nationale. Pe langa inscriptia „Szekelyfold-Tinutul Secuiesc-Szeklerland”, pe panouri va figura o poarta secuiasca scupltata in lemn si alte motive definitorii pentru specificul acestei zone, a mentionat Demeter Janos, care a adaugat ca cele cinci panouri vor fi amplasate abia dupa ce se vor obtine toate autorizatiile necesare.
Un panou de acest fel a fost inaugurat luna trecuta de autoritatile locale, in frunte cu liderul UDMR Marko Bela, in localitatea Chichis, la granita cu judetul Brasov. Acesta insa a fost demontat din motive tehnice de cei de la societatea de Drumuri Nationale, la ordinul ministrului Transporturilor. Montarea acestui panou a atras proteste din partea politicienilor romani si a liderilor Forumului Civic al Romanilor din Covasna si Harghita, care sustin ca autoritatile locale aflate sub culorile UDMR recurg la „smecheria” disimularii pe un panou de publicitate, dar din continut, text, simbolistica si locul amplasarii este evident scopul politic de marcare a hotarului mult vehiculatei zone cu autonomie teritoriala etnica.
Presedintele interimar al PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat recent ca „nici un milion de astfel de panouri nu vor creste afluenta turistilor in zona