Consiliul Judeţean Arad, împreună cu Instituţia Prefectului judeţului, au întocmit şi transmis Guvernului un proiect de hotărâre pentru alocarea a 5,89 milioane lei din Fondul de Intervenţie, pentru despăgubiri ce urmează să fie acordate în urma pagubelor produse de furtuna de duminică, 17 septembrie.

„Am primit asigurări că este doar o primă tranşă, după care urmează o a doua alocare de bani pentru repararea distrugerilor produse în judeţul Arad în urma vijeliei de duminică. Din cauza lipsei de energie electrică, nu toate primăriile au reuşit să realizeze şi să transmită până în această după-amiază inventarul daunelor. Doresc să precizez că, în prima fază, instituţiile publice au reuşit să transmită date şi să le centralizeze. Urmează să primim solicitări şi din partea persoanelor fizice afectate, pentru a stabili cuantumul despăgubirilor care urmează să fie acordate şi acestora. La întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, am solicitat justa despăgubire a tuturor arădenilor afectaţi de furtună, pentru toate pagubele suferite”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Totodată, prin Ordin al prefectului, au fost constituite trei echipe mixte, care au fost delegate pentru a ajuta comunităţile locale la evaluarea daunelor. „Dorim ca mâine (miercuri. n.red.) să existe deja un tablou mai complet al efectelor furtunii, pentru a putea fi transmisă Guvernului o nouă solicitare de fonduri. La nivelul CJ Arad, trei direcţii lucrează la evaluarea şi centralizarea situaţiei, respectiv relaţia cu primăriile”, a declarat la rândul său vicepreşedintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea, coordonatorul acestei acţiuni la nivelul instituţiei.

Iustin Cionca a mai arătat că a transmis tuturor primarilor oraşelor şi comunelor din judeţ unde vijelia de duminică a produs pagube să sesizeze Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care realizează colectarea datelor şi să anunţe pagubele suferite pe teritoriul administrativ al localităţii lor, iar acolo unde nu au ajuns echipele mixte, le-a cerut primarilor să le solicite sprijinul. „Din peste 20 de localităţi care au raportat pagube până acum, doar ceva mai mult de jumătate figurează în prima anexă transmisă la Bucureşti, celelalte localităţi urmând să prezinte situaţia cât mai repede posibil. Ne dorim cu toţii ca joi să apară Hotărârea de Guvern în acest sens, iar banii să ajungă rapid la cetăţeni”, a precizat preşedintele CJ Arad. AGERPRES