Autobuze noi achiziţionate de societatea de transport din Oradea printr-un proiect transfrontalier cu finanţare europeană

Societatea locală de transport în comun din Oradea a achiziţionat şase noi autobuze printr-un proiect transfrontalier de aproape 3 milioane de euro, urmând să mai primească în perioada următoare şi un autobuz hibrid.

“Aceste autobuze Euro 6 au fost achiziţionate în proiectul pe care societatea de transport OTL SA l-a iniţiat, ca leader de proiect, în parteneriat cu compania de transport local din Debreţin, Ungaria şi ADI Transregio. Este un proiect care se înscrie într-o strategie pe care Oradea şi-a asumat-o de mai mută vreme pentru dezvoltarea transportului public”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit directorului SC Oradea Transport Local (OTL) SA, Viorel Pop, noile autobuze vor fi introduse în circulaţie în circa două săptămâni, după perfectarea documentelor. Flota actuală de autobuze numără 97 de vehicule, din care şapte sunt în diferite stadii de reparaţii. Intenţia societăţii de transport şi a municipalităţii este de a extinde acest număr la 134 de autobuze, pentru a acoperi necesarul dacă se va extinde transportul în toată Zona Metropolitană Oradea.

Directorul de marketing la Mercedes-Benz Trucks & Buses România, Bogdan Aldea a menţionat caracteristicile noilor autobuze cu motor diesel, care respectă ultimele cerinţe în materie de poluare – Euro 6, etapa D.

Vehiculele au o lungime de 12 metri, podea coborâtă şi capacitate de până la 108 călători, dintre care 27 pe scaune. Sunt dotate cu aer condiţionat, dar şi geamuri laterale ce se pot deschide, scaune capitonate, prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, sisteme de informare, sistem video de supraveghere în interior şi exterior, sistem de numărare a numărului de pasageri.

De asemenea, este prevăzut cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi şi o zonă dedicată persoanelor cu mobilitate redusă.

Postul de conducere – ergonomic şi separat fizic de salonul autobuzului, cu scaun încălzit şi sistem propriu de ventilaţie – asigură accesul facil al şoferului la toate panourile de instrumente şi este ferit de orice sursă de distragere a atenţiei.

Autobuzele au fost vopsite în roşu şi albastru, schema exterioară de vopsire, cât şi amenajările de interior, fiind special comandate de OTL.

Societatea de transport public derulează proiectul Ro-Hu “Îmbunătăţirea serviciului de transport public la nivelul polilor urbani transfrontalieri Oradea şi Debrecen” ( numit Transborder ), în perioada februarie 2019 – noiembrie 2021.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră INTERREG VA România-Ungaria 2014-2020 şi vizează îmbunătăţirea, respectiv dezvoltarea a cel puţin 15 servicii de transport public la nivelul acestei zone de frontieră.

Pe lângă achiziţia de autobuze în Oradea şi Debreţin ((şapte la Oradea şi patru la Debrecen), se va mai realiza un studiu de flux de călători, o anchetă origine – destinaţie, un Plan de dezvoltare a reţelei de transport public local în municipiul Oradea şi se va moderniza sistemul automat de localizare vehicule şi informare călători. Se vor mai achiziţiona 55 de panouri de informare în timp real care vor fi instalate în staţiile de transport public, se va crea o aplicaţie mobilă care să permită planificarea călătoriilor la nivelul sistemului de transport public din Oradea şi Debrecen şi se va organiza campania “Săptămâna Europeană a Mobilităţii” atât în Oradea, cât şi în Debrecen.

Potrivit informaţiilor furnizate de directorul economic al OTL, Romeo Nica, bugetul total al acestui proiect este de 2.930.600 euro, din care finanţarea nerambursabilă de 2.491.010 euro, cofinanţarea naţională de 334.088,40 euro, iar contribuţia proprie a celor trei parteneri (SC OTL SA, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio şi Compania de Transport Public din Debrecen) fiind de 105.501,60 euro. Din valoarea totală a proiectului, 1.942.000 de euro revin părţii române, cele şapte autobuze (inclusiv cel ce va fi livrat în curând) având valoarea de circa 1.500.000 de euro. AGERPRES