Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat presei, joi, după discuţiile purtate cu reprezentanţi ai conducerii Tarom, că analizele economice realizate relevă profitabilitatea curselor regulate ale Tarom pe destinaţia Suceava, singurul impediment major fiind condiţiile meteo nefavorabile pe timp de iarnă.

Nechifor a spus că discuţiile dintre CJ Suceava, Regia Autonomă Aeroportul ”Ştefan cel Mare” Suceava şi Tarom SA s-au finalizat cu ideea realizării unui audit tehnic din partea Tarom SA, în vederea evaluării capacitaţii aeroportului sucevean de a asigura serviciile necesare operării pe timp de iarnă cu avioane ATR 42.

Potrivit lui Nechifor, vineri, vor fi evaluate, în principal, pregătirea profesională a personalului, activităţile de handling şi operaţiunea de degivrare, în vederea asigurării capacităţii tehnice de transport a pasagerilor dinspre şi către Bucureşti, în regim de siguranţă şi securitate.

”Totuşi, condiţiile meteorologice, independent de voinţa noastră, sunt dificile pe timpul iernii. Astfel, în sezonul de iarna anterior, un număr de 34 de curse regulate nu au putut fi operate de către Tarom SA pe destinaţia Suceava, dintr-un total de 150 programate în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, această problemă existând, din păcate şi în prezent. Acest fapt a condus la pierderi financiare, dar şi la disconfortul pasagerilor, care au avut anulări de zbor sau au pierdut legăturile aeriene în continuarea zborului de Suceava”, a spus Nechifor.

El a subliniat că, în privinţa programului de iarnă 2013 – 2014, CJ Suceava, Regia Autonomă Aeroportul Suceava şi Tarom SA depun eforturi în continuare pentru a păstra destinaţia Suceava în orarul de zbor al Tarom.

”În ceea ce ne priveşte, am achiziţionat un echipament de degivrare nou, avem serviciile operaţionale la standarde şi sperăm că auditul Tarom va demonstra conformitatea capacităţii tehnice a aeroportului. Referitor la condiţiile meteo, vom lua în calcul şi modificarea orarului de zbor, prin transformarea actualei curse de seară Bucureşti – Suceava, cu înnoptare pe aeroport şi retur către Bucureşti a doua zi dimineaţa, într-o nouă variantă care să beneficieze de condiţii meteo mai bune, în jurul prânzului”, a spus Nechifor.

Totodată, el a menţionat că, ţinând cont de amplul program de modernizare al aeroportului, finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Transporturi, se va lua în calcul, începând de anul viitor, accelerarea lucrărilor, inclusiv pe timp de iarnă, la pista de aterizare – decolare. El a precizat că lucrările din proiect sunt în grafic, fiind în derulare construirea unui nou turn de control şi a unui sistem de alimentare cu energie electrică, iar din resursele proprii ale CJ Suceava se execută modernizarea aerogării, astfel încât să fie respectate toate standardele aeronautice. AGERPRES