nagy.jpgMinistrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, a acordat un interviu agentiei
Rompres, in care a facut un scurt bilant al activitatii sale, la 100 de zile de la investirea in functie.
– Privatizarea operatorilor de telecomunicatii la care statul este inca actionar a fost principalul obiectiv anuntat la investire. Ce demersuri ati facut in acest sens?

– Am discutat indelung in aceste trei luni de zile si am convenit asupra calendarului, conform obiectivelor noastre de a privatiza Posta Romana pana in 2008, de a vinde participatiile statului la Romtelecom pana la sfarsitul anului 2006 si de a privatiza SN Radiocomunicatii in 2006. Astfel, la sfarsitul anului 2005 s-au inceputul lui 2006 vom incepe efectiv listarea actiunilor Romtelecom la bursa. Tot legat de Romtelecom – am promis si ne-am propus ca obiectiv relansarea operatorului Cosmorom – am facut deja toate demersurile si, pana la mijlocul anului, vom avea decizia privind relansarea operatorului. Tin sa precizez ca si in anii trecuti a fost un obiectiv, dar care nu a putut fi atins. Avem in acest moment multe solutii, exista interes din afara pentru relansarea acestui operator, dar important este sa avem o solutie viabila. Nu pot sa va dau mai multe detalii in momentul de fata, dar cu siguranta vom avea o decizie pana la mijlocul anului 2005. Suntem in curs de creare a unui grup de experti – in cadrul MCTI – care sa se ocupe numai de privatizari si care vor trebui sa respecte termenele propuse. In ceea ce priveste SN Radiocomunicatii, am demarat cu noua conducere un proces de restructurare si de pregatire a privatizarii. Si aici ne aflam in calendar, iar incepand cu 2006 vom demara efectiv procesul de privatizare si la aceasta societate. Referitor la CN Posta Romana, am intrat intr-un proces de restructurare, de pregatire a privatizarii, urmand ca in a doua jumatate a lui 2006 sa demareze efectiv acest proces. In privinta Postelecom, avem o noua conducere, iar obiectivul nostru este vanzarea participatiilor statului pana la finele lui 2006, adica 80 la suta din actiunile pe care le detine Posta Romana. Vom indeplini cu siguranta si acest obiectiv pentru ca exista deja interese din partea unor investitori straini de participare la acest proiect.

– Care au fost initiativele MCTI in domeniul legislativ in primele luni ale anului?

– In domeniul legislativ, am promovat, in primul rand, o noua hotarare pentru organizarea si functionarea MCTI, prin care domeniului integrarii sa i se acorde o atentie deosebita, de aceea a fost trecut sub directa coordonare a ministrului. De asemenea, am emis un ordin privind procedura acordarii suspendarii si retragerii deciziei de acreditare a furnizorilor de servicii de
certificare. Este foarte important acest ordin pentru ca ofera furnizorilor de servicii de certificare
electronica, de eliberare a semnaturii electronice posibilitatea sa isi desfasoare activitatea. Cred ca vom reusi, cu acest ordin, sa dam un elan acestui domeniu. O alta initiativa in acest domeniu a fost de a implementa standardele in domeniul ITC din Romania. Am demarat un proces de identificare a standardelor care prezinta interes pentru piata. Sunt peste 300 de standarde privind securitatea IT si semnatura electronica si alte standarde referitoare la calitatea produselor software, la procesul de dezvoltare software si evaluarea acestora, care in urma perioadei de consultari au fost adoptate. In total MCTI a adoptat – ca standarde romane – 172 de standarde europene pe comunicatii