A  fost finalizată procedura de recepție a lucrărilor la un important obiectiv de investiții din municipiul Moinești – Școala Gimnazială „George Enescu”, valoarea totală a investiției fiind de aproape 1,5 milioane de euro.
Constructorul și-a ținut promisiunea de a finaliza toate lucrările până la data începerii anului școlar de așa manieră încât elevii să se poată bucura de o școală cu adevărat europeană. Atât Corpul A cât și Corpul B de la această unitate de învățământ sunt pregătite să îi primească în clase pe copiii din această zonă a municipiului Moinești.
Complementar acestor lucrări, a fost finalizat și este gata pentru folosință terenul de sport amenajat cu gazon sintetic la standarde de maximă calitate, tot o investiție din bugetul local al municipalității. Mai mult decât atât, printr-un efort financiar comun al unității de învățământ și al primăriei, au fost realizate și aleile de acces cu pavele și reamenajate spațiile verzi.
„Este doar o parte a unui proiect amplu, unul care și-a propus reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ de așa manieră încât tânăra generație să aibă acces la o educație de foarte bună calitate în școli și licee moderne. Am început împreună transformarea orașului nostru într-un municipiu european, continuăm împreună”, spune primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru.