flutur_catalin_.jpgVolumul sumelor atrase la bugetul municipiului Botosani a crescut, in primul semestru al acestui an, in ciuda crizei financiare cu care confrunta Romania, a declarat primarul Catalin Flutur.

Potrivit acestuia, veniturile bugetului local sunt cu circa 14% mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar veniturile proprii, din taxe si impozite locale, sunt cu 18,6% mai mari. „Este un semn de intrebare – pana unde merge criza daca avem cresteri la venituri proprii?”, a spus Flutur, care pune cresterile si pe seama fondurilor europene importante atrase de municipalitate.

Primarul de Botosani sustine ca, in plina criza economica, in Botosani unele firme si-au reluat activitatea dupa mai multi ani de intrerupere. In context, el a dat exemplul fabricii de utilaje industriale Forma, care si-a reluat activitatea in luna mai, precum si mai multe fabrici de confectii, care, in ciuda recesiunii mondiale, si-au mentinut activitatea si salariatii.