Asociaţia Română pentru Smart City lansează programul City Air, primul program naţional de monitorizare a calităţii aerului în şcoli, care îşi propune să devină cea mai mare mişcare pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în unităţile şcolare din România, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Problema poluării ar trebui să reprezinte o prioritate în acest moment pentru autorităţi, pentru părinţi, profesori, societatea civilă. Trebuie să vorbim mai mult despre despre acest fenomen şi să găsim soluţii pentru reducerea lui. City Air pune la dispoziţie un set valoros de date pe care ne putem baza în viitor, astfel încât să generăm schimbare şi să ne îmbunătăţim calitatea vieţii„, a declarat Eduard Dumitraşcu, preşedinte Asociaţia Română pentru Smart City.

Proiectul-pilot ce stă la baza realizării reţelei naţionale City Air a demarat în Capitală pe 8 iunie 2021, prin instalarea în 30 de şcoli din Bucureşti a unor senzori pentru monitorizarea calităţii aerului, în interiorul şi în exteriorul clădirii. Senzorii măsoară în timp real particulele în suspensie PM 1, PM 2.5, PM 10, umiditatea, presiunea şi temperatura.

City Air este realizat alături de partenerii de tehnologie Claritech, TNT Computers şi INOESY. Asociaţia Nature Talks este partener al proiectului pe partea de educaţie şi promovare.

Comunicatul semnalează că poluarea atmosferică este un fenomen nociv, care afectează mai ales categoriile vulnerabile, copiii şi vârstnicii. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, 600.000 de copii mor anual din cauza poluării din interior şi din exterior.

Este important ca elevii să ştie cât mai din timp cum îi afectează poluarea şi, cel mai important, să înţeleagă că au puterea să reducă acest fenomen. Orice gest al nostru are un impact asupra mediului, chiar dacă nu ne dăm seama mereu. Ne-am alăturat cu mare drag şi încredere proiectului City Air! Datele ne ajută să îi educăm pe elevi cu privire la poluarea atmosferică, modul în care apare, cauzele sale şi modalităţile prin care se pot proteja„, a spus Teodora Iacob, preşedinte Nature Talks.

Datele culese de senzori pot fi folosite ca punct de plecare pentru autorităţi locale, centrale, reprezentanţi ai societăţii civile, oricine doreşte şi poate să contribuie la reducerea poluării, iar iniţiatorii programului îşi doresc ca datele să ajute concret la luarea deciziilor şi la generarea de recomandări care pot contribui în timp la dezvoltarea unor politici durabile.

În calitate de părinte, dar şi cetăţean, mă bucur că există iniţiative ca City Air în ţara noastră şi suntem mândri că putem participa, eu şi colegii mei, prin implicarea companiei Claritech. Cu toţii avem nevoie de o perspectivă reală asupra poluării cu particule. Este necesar să avem la îndemână tot mai multe instrumente pentru a evalua într-un mod realist şi consecvent calitatea aerului pe care îl respirăm„, a afirmat, la rândul său, Cristian Croitor, managing director Claritech.

Accesul la date este gratuit, ele putând fi accesate pe map.cityair.ro. Platforma City Air se află în acest moment în faza de testare. Senzorii de monitorizare a calităţii aerului, atât pentru poluarea din interior, cât şi cea din exterior, apar pe platformă pe măsură ce sunt instalaţi în unităţile de învăţământ din fiecare sector.

Pe data de 17 iunie, proiectul City Air va fi lansat oficial în sectorul 6. AGERPRES