arie_david1.jpg„Dincolo de splendoarea acestor pietre, diamantele au fost abordate paralel consumului şi din perspectiva investiţiilor, direcţie confirmată şi de înfiinţarea unor instituţii de tranzacţionare, cum ar fi recent fondata Bursă de Schimb din Singapore.

Complexitatea factorilor ce susţin evaluarea pietrelor nu permit un preţ generic stabilit, dar cu toate acestea, sunt utilizate facultativ, strict cu rol orientativ, rapoartele emise de anumite instituţii proeminente ale pieţei. O altă mărturie a evoluţiei ascendente a preţurilor este dată de plafoanele atinse în tranzacţii în cadrul celor mai prestigioase case de licitaţii, precum Christie’s şi Sotheby’s.

Coordonatele ce influenţează valoarea diamantelor sunt în ordinea importanţei tăietura, culoarea, claritatea şi mărimea.

Aspect fundamental, modul de şlefuire afectează atât conservarea dimensiunilor, sporirea transparenţei, cât în special realizarea fenomenelor ce dezvăluie spectrul.

Cu o creştere anuală în aproximaţia valorii de 25%, diamantele colorate sau natural Fancy au o probabilitate de apariţie de 1 la 10 000 carate extrase. Dincolo de impresionanta lor raritate, în spatele preţului şi al potenţialului ca activ investiţional se regăseşte profunzimea nuanţei. Această trăsătură încadrată într-o scară ce cuprinde într-o ordine ascendentă următoarele grade ale intensităţii: Faint, Very Light, Light, Fancy Light, Fancy, Fancy Intense, Fancy Vivid, Fancy Dark şi Fancy Deep.

Bineînţeles, nici pietrele transparente, abordate mai degrabă pentru uz personal nu sunt private de capacitatea de a genera profit, în investiţii cele mai căutate fiind însă de la D la I colour.

Claritatea este influenţată de prezenţa imperfecţiunilor date de varii sedimente infiltrate în procesul de geneză al pietrei. Incluziunile sunt semnale de certificare a pietrei în 11 grade de claritate, grupate în cinci categorii majore: Flawless (F), Internally Flawless (FI), Very, Very Slightly Included (VVSI), Very Slightly Included (VSI), Slightly Included (SI) şi Included (I).

Nu în ultimul rând, în investiţii sunt abordate pietrele ce depăşesc în dimensiuni 1 carat, valoare obtenibilă în urma escavării a 250 tone de rocă.

Rapaport Diamond Trade Index, una dintre autorităţile emitente ale ghidurilor privite cutumiar în interiorul pieţei prezintă o creştere cu 145% pentru diamantele de 3 ct şi 171% pentru pietrele de 5 ct în intervalul 1999-2011.

Ca o consecinţă a receptivităţii acestor active ce demonstrează un randament maxim pe termen lung, analiştii economici au remarcat două noi tendinţe, de achiziţii de acţiuni în cadrul companiilor miniere de extracţie a pietrelor şi chiar a fondurilor de investiţie în diamante.

În achiziţia pietrelor, maximum de eficienţă este atins prin tranzacţiile ce au ca partener un diamantar, prezenţa intermediarilor, între care se numără inclusiv maeştrii bijutieri, afectându-le preţul.

Atât autorităţi ale domeniului şi ale pieţelor de investiţii, cât şi analiştii financiari recomandă urmarea a patru repere esenţiale în alegerea diamantelor: transparenţa preţului, asigurarea calităţii, ponderea costurilor de tranzacţie şi de lichidităţi, aspecte respectate exclusiv în tranzacţiile prin diamantari. ”

Arie David vă așteaptă la A. David Gallery din Str. Luterană nr. 3, într-un cadru confortabil și intim, să descoperiți magia diamantelor, servind o cafea sau un pahar de șampanie pentru o sesiune de consiliere profesională gratuită.

Pentru rezervări, sunați la 021.315.11.86

Turul virtual al galeriei este accesabil aici: http://vimeo.com/60243832

a_david_gallery_logo.jpg

Adresă: Str. Luterană nr. 3, sector 1, București, România

Tel: + 40 021 315 1186

Email: office@adavidgallery.ro

www.adavidgallery.ro

www.adavid.ro

www.e-j.ro