ARBAC acuza Primaria Bucuresti ca a ratat incasarea unor penalitati de la Apa Nova

Directorul general al Agentiei de Reglementare a Nivelelor de Servicii Apa – Canal a Capitalei (ARBAC), Adrian Cristea, a acuzat Primaria Capitalei ca ar fi ratat incasarea unor penalitati de 6,6 milioane de euro de la ApaNova, din cauza unor vicii de procedura.
Viceprimarul Razvan Murgeanu a infirmat insa acuzatiile, declarand ca este vorba despre “o furtuna intr-un pahar cu apa” si ca municipalitatea nu a facut nici o eroare.

Adrian Cristea a precizat ca, in ultimii patru ani, ARBAC a propus penalizarea Apei Nova cu amenzi de 6,6 milioane de euro, iar in conditiile in care societatea nu a achitat aceste penalitati, Consiliul General al Capitalei are dreptul sa acceseze garantia de buna executie a contractului. Cristea a mai spus ca dupa ce, pe 22 iunie, Primaria a notificat Apa Nova in legatura cu aceste penalitati , compania a replicat, pe 4 iulie, ca documentul are vicii de procedura, deoarece nu a fost transmis sub forma unei instiintari de plata.
Directorul general al ARBAC a adaugat ca adresa Apei Nova a fost inregistrata la Primarie in doua randuri: pe 11 iulie si pe 23 iulie. El mai sustine ca prin inregistrarea adresei respective pe 23 iulie, Primaria ar fi depasit termenul legal de 30 de zile de la prima notificare, iar in acest fel, “urmatoarele etape ale penalitatilor nu mai pot fi parcurse”. “In momentul de fata, din cauza inregistrarilor succesive, cele 6,6 milioane de euro nu mai pot fi accesati, desi banii ar fi urmat sa fie folositi tot pentru investitii in imbunatattirea sistemului de apa”, a declarat Cristea.

In replica, viceprimarul Razvan Murgeanu a declarat ca acuzatiile sunt neintemeiate deoarece, prima data, Apa Nova a trimis adresa prin fax, iar din acest motiv documentul nu a putut fi luat in considerarea ca fiind unul oficial. El a mai declarat ca abia pe 23 iulie, Apa Nova a trimis o hartie oficiala, moment din care se deruleaza si termenul de 30 de zile prevazut de contract. Murgeanu a mai spus ca, de altfel, termenul de 30 de zile nu este unul “imperativ”.

In perioada 2002-2006, in cazul Apa Nova ARPAC a propus penalitati in valoare totala de 6,6 milioane de euro pentru incalcarea mai multor nivele de servicii (calitatea apei, sistemul de informare a clientilor si desfasurarea procedeelor de proiectare si de executie in termenele prevazute de contract, probleme legate de existenta unor contoare comune pentru mai multe blocuri). In 2006, amenda propusa de ARBAC a fost de 1,5 milioane euro, iar in 2007 – de 3,5 milioane euro. Apa Nova a remediat intre timp deficientele legate de calitatea apei, sistemul de informare a clientilor si desfasurarea procedeelor de proiectare si de executie in termenele prevazute de contract. Capitala a concesionat serviciile de apa pe o durata de 25 de ani, potrivit unui contract intrat in vigoare in 2000.